O comisie, formată din reprezentanți de la Apele Române și Apa Nova, a solicitat Prefecturii București declararea situației de urgență în Capitală întrucât Podul Victoriei riscă să se surpe!

„Nu cred că s-au mai renovat de când s-au construit. Nimic nu e sigur în București. Podurile fac parte din infrastructura Bucureștiului vechi, cred că cu toții ne-am obișnuit cu asta”, a declarat o bucureșteancă pentru Digi24.

„E un pericol orice factor de genul asta. Deplorabil, de 30 de ani nu se face nimic. Măcar estetic, nu mai vorbim de siguranță”, a spus un tânăr.

„Lucrări de întreținere. E simplu. Nu faci nimic, timpul își spune cuvântul”, a explicat o altă persoană.

Pericol în București! Podul Victoriei s-ar putea surpa oricând

În decembrie 2021, a fost descoperit un vârtej pe suprafața Dâmboviței. Regiunea respectivă a fost golită de apă și a fost îndepărtat mâlul, atunci reprezentanții Apelor Române au descoperit o fisură la baza Dâmboviței, dar și infiltrații puternice la caseta de sub râu. Acestea reprezentau un pericol major de surpare a malurilor râului, a trotuarului și a carosabilului de pe Splaiul Independenței și Podul Victoriei.

„Practic, apa de la suprafață se scurgea în interior prin patru puncte de infiltrare. Cantitatea de apă era în jur de 1 m cub pe secundă. În momentul de față, este stopată, fiindcă altfel fenomenul erozional ar fi continuat”, a explicat Sorin Rîndașu – director al Departamentului pentru Situații de Urgență de la compania „Apele Române”.

În prezent, este nevoie de lucrări suplimentare în zona respectivă pentru a se depista starea actuală a sistemului de drenaj. Momentan, vor exista restricții de circulație în zona respectivă, iar nivelurile în biefurile de pe Dâmbovița în aval de Grozăvești vor fi scăzute pentru zona Operetă-Unirii.

„Practic, va trebui să golim din nou complet biefurile. Estimările inițiale sunt la 120 mii lei”, a afirmat Sorin Rîndașu.

Prefectul Bucureștiului a solicitat măsuri suplimentare

În ianuarie 2022, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis constituirea unei comisii mixte care să analizeze zona cu probleme, iar pe 18 februarie, urmau să înceapă lucrările în regim de urgență, însă prefectul a anulat ședința respectivă.

„Prefectul municipiului București, Alexandra Văcaru, a solicitat vineri, 18.02.2022, un plan de măsuri suplimentar. Ședința a fost amânată pentru o altă dată, după ce se va analiza noul plan de măsuri”, a transmis Prefectura București.