Sunt probleme la Casa Albă, după ce o persoană care a intrat în mod repetat în contact cu preşedintele Donald Trump a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
Un militar american, valet personal al lui Donald Trump, ar fi fost infectat cu COVID-19, scrie presa din Statele Unite.
“Am fost informaţi recent de Unitatea Medicală a Casei Albe că un membru al armatei americane care lucrează în campusul Casei Albe a fost testat pozitiv cu coronavirus”, a transmis adjunctul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Hogan Gidley.
Valeţii fac parte dintr-o unitate militară de elită dedicată Casei Albe şi care lucrează aproape de familia prezidenţială americană. Identitatea bărbatului nu a fost dezvăluită oficial.
Donald Trump a fost tulburat când a primit, miercuri, vestea despre valetul său, ar fi declarat o sursă pentru postul CNN.
În urma acestui rezultat, preşedintele Donald Trump şi vicepreşedintele Mike Pence au fost imediat testaţi pentru coronavirus, rezultatele fiind negative. “Preşedintele şi vicepreşedintele au fost testaţi negativ ulterior cu virusul şi rămân farte sănătoşi”, mai precizează comunicatul oficial de la Casa Albă.