Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a susținut o declarație comună cu omologul său din România, Nicolae Ciucă, în cadrul căreia a declarat că țara sa este ținta mai multor atacuri hibride. El a mai spus că Republica Moldova va face față acestor atacuri și că va continua să asigure atât pacea, cât și stabilitatea.
”Republica Moldova face faţă, acum, unor atacuri hibride, fără precedent, dar o să accentuez, face faţă şi va continua să asigure pace şi stabilitate. Instituţiile statului sunt capabile să prevină orice tentativă de destabilizare, indiferent cum ea poate să fie concepută şi de aceea încurajăm societatea şi mediul de afaceri să ne concentrăm pe dezvoltarea economică, pe dezvoltare socială, să producem bunăstare”, spune prim-ministrul moldovean.
Nu în ultimul rând, oficialul de peste Prut a mai spus că Republica Moldova a ținut întotdeauna, subliniind că reglementarea conflictului din Transnistria se va face pe cale pașnică.
”Acest lucru deja se întâmplă, regiunea din stânga Nistrului deja are un comerţ foarte dezvoltat cu UE, acesta trend va fi accentuat şi nu există o agendă contrapusă UE versus reglementarea conflictului transnistrean. Ele se întâmplă”, a mai spus acesta.
Întreaga comunitate internațională a înțeles amenințările la care este expusă Republica Moldova
De cealaltă parte, prim-ministrul român a declarat că toată comunitate internaţională a înţeles ameninţările la care este supusă Republica Moldova. De aceea, spune el, a existat și va continua să existe sprijinul din partea României, dar și a altor parteneri europeni.
”Vom acorda tot sprijinul necesar pentru ca, împreună cu celelalte ţări, să sprijinim Republica Moldova să îşi menţină parcursul şi coerenţa în procesul de aderare la UE”, a mai spus Ciucă.
Republica Moldova nu trebuie lăsată pradă Rusiei
Tot joi, președintele Klaus Iohannis a declarat că țara vecină nu trebuie lăsată ”pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei”.
”Un punct special pe care l-aş menţiona, în concluzii noi am reuşit, colegele şi colegii noştri s-au implicat foarte mult, am reuşit să includem un pasaj relevant pentru Moldova. Moldova va primi un ajutor suplimentar, consistent, un sprijin din partea UE şi acest lucru credem că este foarte important pentru Moldova, evident, dar şi pentru noi şi pentru toată Europa, fiindcă este inadmisibil să lăsăm Moldova pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei. Acest lucru nu poate să rămână aşa”, a precizat șeful statului.
Nu în ultimul rând, el a mai spus că ”România este foarte fermă în această privinţă, însă nu suntem singuri şi trebuie să fie toată lumea de acord cu un pachet de sancţiuni. E doar o faţetă din ceea ce trebuie făcut pentru ca Moldova să treacă cu bine prin această fază dificilă. Mai sunt şi multe alte lucruri şi sunt destul de optimist că vom reuşi să creştem implicarea europeană în soluţionarea problemelor moldoveneşti”.