După ce Ministerul de Externe i-a sfătuit pe românii din Ucraina să se întoarcă înapoi acasă, oamenii au reacționat rapid. În prezent, sunt români care se grăbesc să se întoarcă în România, dar există și persoane care s-au obișnuit cu conflictele militare din țara vecină și care preferă să-și continue viața în Ucraina.
Conform ultimului recensământ, trăiesc circa 400.000 de români în Ucraina, majoritatea locuind în Cernăuți, aproape de granița cu țara noastră, la peste o mie de kilometri de Donbas, unde au loc conflicte militare. Momentan, pe străzile ucrainiene pline de români este pace.
Cerul Ucrainiei: plin de avioane militare
Recent, un român stabilit în Ucraina a filmat avioanele militare care patrulează continuu. Acesta ar vrea să se întoarcă acasă, dar soția și fiica lui nu au pașapoarte ca să poată ieși din Ucraina.
„Când am văzut elicoptere militare ucrainene, sincer am fost puțin speriat. Și acum sunt speriat, pentru că am copil mic aici în Ucraina. Am sunat ieri (n.r. – duminică) la Ambasada României în Ucraina și mi-a spus că în cazul în care începe un război, ei ne vor anunța cu două zile înainte ca să putem să plecăm”, a spus acesta pentru PRO TV.
Român din Ucraina: Lumea e foarte relaxată
„Lumea e foarte relaxată, deci nu există război pentru ei sau o posibilă invazie. Lumea merge la muncă, chiar aseară am văzut cafenele, restaurante foarte pline, toată lumea este ieșită în oraș la plimbare. Am fost și acum două săptămâni la schi, în Bukovel, și nu e nicio problemă”, a povestit o româncă care locuiește în țara vecină.
„E clar că ne deranjează aceste lucruri foarte mult, dar poporul este deja obosit de război. Noi de 8 ani vorbim de război, cu omorâți, cu case distruse, cu armament care zboară în casele oamenilor pașnici”, a adăugat un alt compatriot.