Unul dintre pacienţii depistaţi pozitiv cu coronavirus în Capitală se pare că a intrat în contact cu sute de persoane. Poliţia a deschis deja dosar penal în cazul acestuia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicare sau răspândire prin orice mijloace de date şi informaţii false.
UPDATE: Informare de presă: Sunt confirmate pozitiv la testul coronavirus (COVID-19) un număr de 8 cazuri, din București. (3 sunt în legătură cu cazul Gerota, 1 este contact al primului infectat din București, 3 sunt cetățeni care au călătorit în Israel, Germania și Marea Britanie). De asemenea, un nou caz a apărut în ţară. Numărul total al persoanelor infectate din România a crescut la 25.
Ştire iniţială
Este vorba despre pacientul de 60 de ani, depistat pozitiv cu coronavirus, despre care presa a scris că ar fi ofiţer în rezervă al MAI şi a fost internat în Spitalul de Urgenţă al MAI “Prof. Dr. Dimitrie Gerota” în data de 5 martie.
Pacientul este angajat al ADP (Amenajarea Domeniului Public) Sector 4. Iniţial, el ar fi minţit că nu ar fi călătorit în vreo ţară afectată de coronavirus, însă ulterior a recunoscut că a venit pe data de 27 februarie din Israel.
Marian Goleac, director general al ADP Sector 4, a declarat că bărbatul de 60 de ani a fost la muncă până luni, 2 martie, zi în care a împărţit mărţişoare colegelor sale. La muncă, el ar fi intrat în contact cu circa 120 de persoane. Biroul la care el lucrează este în parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4.
Apoi, pe data de 3 martie, bărbatul s-a simţit rău şi a mers la spital. În 4 martie, el a revenit la serviciu, iar în 5 martie s-a dus din nou la spital, a precizat şeful ADP Sector 4 pentru Digi24.
Acum, sediul ADP Sector 4 este închis, iar în birouri se face dezinfecţie. Soţia bărbatului este angajată la sediul central al ADP, motiv pentru care s-au luat şi acolo masuri de precauţie, după cum a precizat primarul general Gabriela Firea.
Încă 3 pacienţi infectaţi cu coronavirus în Bucureşti
Primarul Gabriela Firea a anunţat, marţi după-amiază, că încă 3 persoane au fost depistate pozitiv cu coronavirus în Bucureşti! Este vorba despre fiul, nora şi nepotul bărbatului de 60 de ani, declarat luni seară bolnav de Covid-19.
Poliţia a deschis un dosar penal
Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a anunţat, marţi, că Poliţia a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicare sau răspândire prin orice mijloace de date şi informaţii false în cazul bărbatului de la Spitalul „Dimitrie Gerota” din Capitală, depistat pozitiv cu noul coronavirus.
„La nivelul Poliţiei Române s-au iniţiat cercetări, s-a înregistrat un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicare sau răspândire prin orice mijloace de date şi informaţii false, prevăzută şi pedepsită de art. 404 din Codul Penal”, a spus Despescu, într-o declaraţie la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Secretarul de stat a arătat că informaţiile vehiculate în spaţiul public privind presupusa ascundere a cazului de la spitalul „Dimitrie Gerota” au fost false.
„Am discutat cu directorul spitalului, care neagă existenţa acelui mesaj. De altfel, nici nu putea să existe un asemenea mesaj în ziua de 7 martie, având în vedere că testul cu privire la pacientul respectiv a fost confirmat în seara de 9 martie”, a declarat Despescu.
El a explicat că informaţia respectivă a fost primită la MAI cu puţin timp înainte de începerea conferinţei de informare a publicului de luni seara.
„Informaţia a fost primită de la reprezentanţii spitalului „Matei Balş”, iar la spitalul „Dimitrie Gerota” această confirmare cu privire la cazul respectiv a fost comunicată prin fax la orele 19,42. Cu privire la existenţa acestor informaţii false, conducerea MAI nu a ascuns în niciun fel informaţii despre niciun caz din această situaţie creată şi de fiecare dată informaţiile au fost comunicate opiniei publice prin Grupul de Comunicare Strategică”, a afirmat secretarul de stat.
Bogdan Despescu a adăugat că imediat după confirmarea cazului de la spitalul „Dimitrie Gerota” s-au luat măsuri cu privire la necesitatea unei intervenţii rapide, respectiv interzicerea accesului şi verificări de specialitate din partea celor abilitaţi, scrie Agerpres.
Ce preciza, luni seara, Grupul de Comunicare Strategică
Pacientul de la Spitalul de Urgenţă „Dimitrie Gerota” din Bucureşti depistat ca fiind pozitiv la virusul COVID-19 prezintă o stare generală stabilă şi afirmă că nu a călătorit recent în niciun stat din zonele considerate de risc maxim, a informat, luni seara, Grupul de Comunicare Strategică.
„Bărbatul a fost internat în data de 5 martie a.c, având o simptomatologie total diferită faţă de definiţia de caz pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. La câteva zile după internare, pacientul a dezvoltat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă, fapt ce i-a determinat pe medicii care îl aveau în observaţie să solicite, astăzi, efectuarea testului pentru COVID-19. Bărbatul este ofiţer în rezervă al MAI, are 60 de ani şi prezintă o stare generală stabilă. Pacientul afirmă că nu a călătorit recent în nici un stat din zonele considerate de risc maxim”, precizează sursa citată.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, având în vedere perioada petrecută în spital de pacient, la nivelul unităţii medicale au fost dispuse următoarele măsuri: a fost declanşată ancheta epidemiologică pentru identificarea tuturor contacţilor direcţi, în special din rândul personalului spitalului; a fost dispusă restricţionarea accesului în spital, dar şi ieşirea persoanelor aflate în unitatea medicală, urmând ca, în funcţie de ancheta epidemiologică, să înceapă testele pentru verificarea tuturor persoanelor care au luat contact cu bărbatul de 60 de ani; celelalte persoane care au lucrat în unitatea medicală în perioada în care bărbatul a fost internat, dar care nu sunt în spital în prezent, vor rămâne în izolare la domiciliu şi sub supraveghere medicală.