De la moartea liderului nord-coreean Kim Jong Il, în decembrie 2011, şi venirea la putere a fiului său, Kim Jon-Un, în vârstă de aproximativ 30 de ani, tensiunile dintre cele două ţări continuă să crească.

Mai mult, Coreea de Nord a ameninţat în repetate rânduri Sudul cu un "război sfânt", în diatribe dintre cele mai virulente. Ministerul nord-coreean de Externe a descris luni prezenţa armată, în creştere, a SUA în regiune drept o "provocare declarată" faţă de Phenian.
Săptămâna trecută, comandantul forţelor americane dislocate în Coreea de Sud a cerut Pentagonului rachete şi elicoptere de atac suplimentare, pe fondul multiplicării ameninţării Nordului la adresa Sudului.

Un purtător de cuvânt al MAE nord-coreean, citat de agenţia oficială de presă KCNA, a calificat atitudinea SUA ca ‘preludiul’ unui război în regiune vizând nu doar Coreea de Nord, ci mai multe ţări din Asia de nord-est. Noile ameninţări ale Phenianului intervin în contextul în care Coreea de Sud, SUA şi Japonia urmează să desfăşoare joi şi vineri manevre comune în sudul Peninsulei Coreea. Exerciţiile americano-sud-coreene vor avea loc în Marea Galbenă pe durata a trei zile, începând de sâmbătă.

Potrivit unor analişti de la Seul, regimul de la Phenian ar putea pregăti un incident la frontieră pentru a consolida autoritatea noului conducător tânăr asupra armatei şi populaţiei. Ei nu exclud de asemenea un al treilea test nuclear nord-coreean, deşi Nordul a respins această ipoteză în acest moment.

Duminică, Coreea de Nord a avertizat că îşi va continua "eforturile susţinute pentru a consolida factorii de descurajare nucleară în vederea asigurării păcii şi securităţii în ţară, până când SUA rămân cu obstinaţie ostile".
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/FmwSsSP5kt4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
SURSA: Agerpres