Într-o postare pe pagina de Facebook, Registrul Auto Român informează că peste 90 la sută din autovehiculele verificate în trafic în Bucureşti, la sfârşitul săptămânii, aveau deficienţe majore, unele fiind periculoase.
În același timp, aproape 60 la sută dintre vehiculele verificate aveau neconformităţi în ceea ce priveşte poluarea. Precizările vin în contextul în care în perioada 21-23 mai, inspectorii RAR, împreună cu poliţiştii rutieri, au desfăşurat, în municipiul Bucureşti, acţiuni de control care au vizat verificarea autovehiculelor cu privire la sistemul de amortizare a zgomotului.
Astfe, potrivit sursei citate, în timpul controalelor care au avut loc pe timpul nopţii au fost verificate în trafic 32 de autovehicule. RAR susține că 90,62% dintre acestea aveau deficienţe majore şi/sau periculoase, iar 59,37% prezentau neconformităţi în ceea ce priveşte emisiile poluante.
Sfatul reprezentanților RAR pentru șoferi
În acest context, RAR le amintește șoferilor să nu uite să meargă la service cu mașina ori de câte ori este necesar pentru a fi în siguranță. De cealaltă parte, în cazul celor cărora le-a fost reținut talonul, aceștia vor fi nevoiți să reinspecteze autovehiculul pentru a putea circula din nou.
„Pentru Registrul Auto Român a fost şi rămâne o prioritate starea tehnică bună a maşinilor, motiv pentru care vă recomandăm să nu uitaţi să treceţi pe la service de câte ori este necesar şi să aveţi grijă să păstraţi autovehiculul în parametri de siguranţă.
Vă reamintim, de asemenea, că puteţi redobândi talonul reţinut în trafic doar în urma reinspectării tehnice a autovehiculului, activitate prin care se certifică remedierea defecţiunilor constatate cu ocazia controlului. Demersul este posibil doar la reprezenţantele Registrului Auto Român din întreaga ţară”, au arătat reprezentanţii RAR, pe Facebook.
De menționat este faptul că, sursa citată precizează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, în condițiile în care echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule în cazul cărora există suspiciuni că au defecţiuni.