Apropiații lui Cristian Borcea au dat detalii despre starea de sănătate a fostul finanţator al clubului Dinamo. El ar fi fost supus, imediat cum a fost preluat de către medici, la un tratament. Persoane din anturajul omului de afaceri au dat detalii despre starea de sănătate a acestuia. Ei au susținut că Borcea ar fi putut face în orice moment un preinfarct, motiv pentru care s-a luat decizia de a fi transportat la spital.
„Se simțea foarte rău în celulă, așa că, imediat, a fost dus la investigații la clinica penitenciarului! După primele analize însă, s-a ajuns la concluzia că el trebuie transportat la Floreasca! Starea lui era delicată și nu s-a riscat nimic. Putea face oricând un preinfarct și situația s-ar fi complicat! Bine că s-a ajuns la timp la spital și Borcea a intrat sub observația specialiștilor! Este ținut acum sub observație, monitorizat permanent și pus pe o medicamentație corespunzătoare”, au povestit apropiații lui Borcea, potrivit jurnaliștilor de la wowbiz.ro.
Fostul finanțator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, după ce au fost contopite pedepsele primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi dosarul transferurilor din fotbal.