Toți cei care folosesc țigările electronice trebuie să fie în alertă. Mai mulţi pacienţi care au primit îngrijiri medicale după ce au folosit ţigări electronice au fost din nou spitalizaţi. Anunțul a fost făcut de autorităţile medicale din Statele Unite, care continuă să investigheze în legătură cu această epidemie de boli pulmonare care a făcut până în prezent 26 de morţi, relatează AFP.
Până în prezent, sunt 1.300 de cazuri de boli pulmonare severe asociate cu folosirea ţigărilor electronice (o practică denumită „vaping”) au fost raportate în toată ţara începând cu luna martie şi practic toţi pacienţii au fost spitalizaţi.
Potrivit un oficial al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, Anne Schuchat, este vorba despre „cel puţin cinci persoane” şi că perioada de timp între externarea şi internarea din nou a acestora variază între cinci şi 55 de zile.
În acest moment nu se cunosc motivele acestor noi spitalizări, deși se iau în calcul reluarea folosirii ţigărilor electronice sau sensibilitatea crescută a pacienţilor la infecţii după ce au contractat o boală pulmonară.
Trebuie amintit că mai multe oraşe din Statele Unite intenţionează să adopte sau au votat deja interdicţii ce vizează ţigaretele electronice, fie totale, fie doar în cazul produselor aromate.