Pericol mare pentru România! Țara noastră este în pragul unei noi epidemii de gripă. Medicii au intrat imediat în alertă și au început să emite informări către populație, mai ales că acest virus a ucis în sezonul trecut 200 de români.
Alerta este dată și de estimările specialiștilor care preconizează că în această perioadă, numărul îmbolnăvirilor va crește foarte mult. Iar vârful va fi atins luna viitoare.
Recent, o femeie de 47 de ani din Buzău a murit la spital, testele rapide indicând prezenţa virusului gripal. Acesta a fost al doilea caz de deces în această perioadă. Un bărbat de 54 de ani, din județul Dâmboviţa, a fost diagnosticat cu gripă şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. El a murit la mijlocul lunii trecute, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa.
Pentru a preveni riscul îmbolnăvirilor, medicii au început deja să transmită către populație o serie de avertismente. Medicul Tudor Ciuhodaru a lansat un apel către toți romănii să se vaccineze și să aibă grijă la igienă în această perioadă, argumentând că cei mai expuşi sunt cei de peste 65 de ani, copiii sub 5 ani, gravidele, imunodeficienţii, pacienţii cu afecţiuni respiratorii sau cardio-vasculare cronice.
Reguli de urmat
1. Prima măsură și cea mai des indicată este evitarea contactului cu persoanele bolnave. Trebuie să ne ferim de aglomeraţiile din mijloacele de transport în comun sau spaţiile publice, unde există risc crescut de a intra în contact cu o persoană infectată. Încercați să nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi, mai ales şcolare, persoanele bolnave. Dacă copilul dumneavoastră are numite simptiome, cum ar fi febră, frisoane, tuse, secreţii nazale abundente, atunci ar fi bine să-l izolați și să anunțați medicul.
2. Spălați-vă pe mâini, aerisiți locuinţa sau biroul și mențineți temperatura la 18-22 grade.
3. Folosiți o îmbracăminte adecvată, încercați să consumați lichide calde, evitați deplasările când este foarte frig dar și alternarea repausului în spaţii încălzite precum instituţiile pubilice şi magazine.
4. Mâncați cât mai multe fructe şi legume proaspete, bogate în vitamine și încercați să aveți un program de odihnă adecvat.