Pericol pentru șoferi! Cum au ajuns să fie înșelați? Mare atenție

Șoferii trebuie să aibă mare atenție atunci când iau legătura cu comercianții de anvelope uzate. Astfel de companii sunt posibile de evaziune fiscală.

Despre ce este vorba

Concret, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproape 6.104.000 de lei.

Azi vor fi efectuate 10 percheziții

La data de 4 martie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 10 percheziţii în Bucureşti, Suceva şi Braşov, la domiciliile unor persoane fizice, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale care se ocupă cu colectarea şi valorificarea anvelopelor uzate.

Care este motivul perchezițiilor

În perioada 1 martie – 31 decembrie 2016, o societate comercială ar fi înregistrat în declaraţiile fiscale depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu gestionarea a peste 3.050.000 de kilograme de deşeuri de cauciuc şi anvelope uzate, pentru care nu ar fi fost dovedită trasabilitatea şi implicit, nici valorificarea.
Prejudiciul cauzat bugetuluibugetului de stat este de 6.103.988 de lei, urmare a neplăţii la Fondul pentru Mediu a contribuţiei prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005.