Această regiune se confruntă cu epidemia de rujeolă, însă forma de anul acesta este mult mai amplă, comparativ cu anii trecuți, conform autorităților medicale din zonă.
În oraşul Cernăuţi a avut loc o întrunire a tuturor medicilor din regiune. Aceştia au scos în evidenţă datele Centrului regional al cercetărilor de laborator al Ministerului Sănătăţii, conform cărora de la începutul acestui an au fost înregistrate aproape 800 de persoane cu rujeolă.
Situaţia este mult mai gravă în comparaţie cu anul precedent. În tot cuprinsul anului 2018 fuseseră raportate în această regiune numai 168 de cazuri.
Deci situaţia este dramatică în luna ianuarie 2019, cu aproape 800 de cazuri de rujeloă, comparativ cu ianuarie 2018, când fuseseră doar 33 de situaţii de acest fel, arată sursa citată.
Comisia regională privind siguranţa tehnologică de mediu din regiunea Cernăuţi a luat decizia de a se activa articolul 15 din Legea Ucrainei privitor la „protecția populației împotriva bolilor infecțioase”, scrie Evz.ro.