Pericol uriaș la granița cu România! Explozia care va fi echivalentă cu cea din Hiroshima

Experții de la Academia de Științe au efectuat, încă din anul 2006, mai multe analize și estimări, bazate pe puținele informații referitoare la depozitul militar din Cobasna, care ascunde aproape 21.000 de tone de muniție.

În urma acestor analize, a ieșit la iveală faptul că o eventuală explozie a acestui depozit miliar ar fi asemănătoare cu detonarea unei bombe nucleare de 10 tone. O astfel de bombă a fost aruncată, în 1945, asupra orașului Hiroshima.

Eventuala explozie ar distruge pereții din cărămidă, structurile de beton armat din localitățile aflate la o distanță de 4,5 kilometri de depozitul militar de la Cobasna. De asemenea, se va forma și un crater de 1,5 kilometri, cu o adâncime de 75 de metri.

Analizele mai arată că raza de acțiune a eventualei explozii ar putea ajunge la 40-50 de kilometri depărtare, până la Orhei, având în vedere că depozitul militar se află într-o zonă rurală. Așadar, efectele unei eventuale explozii ar putea fi comparate cu efectele unui cutremur cu magnitudinea de 7-7,5 grade pe scara Richter, notează unimedia.info.

Populația va fi afectată

Pe lângă efectele prezentate anterior, experții mai spun că o eventuală explozie ar avea efecte nefaste și asupra populației. Mai precis ei spun că există riscul unei catastrofe umanitare și ecologice în regiunea de nord-est a Republicii Moldova, dar și pe teritoriul Ucrainei. Suprafața afectată ar putea fi între 500 și 3.000 de kilometri pătrați.

Ei mai spun că un astfel de scenariu ar putea fi evitat dacă munițiile vor fi reciclate și evacuate din depozit. Pentru evacuarea acestora există trei modalități: pe cale maritimă (prin intermediul portului moldovenesc de la Giurgiulești), pe cale aeriană (prin intermediul aerodromului din Mărculești) și pe cale terestră (prin formarea unui coridor verde pe teritoriul ucrainean).

50% din munițiile din Transnistria au fost distruse

URSS a început să țină în Transnistria primele muniții în anul 1940, fiind considerate o rezervă strategică. Timp de patru ani, între 2000 și 2004, în Transnistria au fost evacuate și distruse aproape jumătate din munițiile de pe acest teritoriu care nu mai este controlat de Republica Moldova încă din anul 1992.

Experții spun că în depozitele de la Cobasna există până la 21.000 de tone de muniții, dintre care puțin peste jumătate sunt învechite și nu pot fi folosite sau transportate. Cu toate acestea, Anatol Șalaru, ministrul Apărării din Republica Moldova, spune că acestea ar putea fi distruse în poligoanele militare din țară cu suportul tehnic și material al Statelor Unite ale Americii și OSCE.

Amintim că presa din Transnistria, precum și cea rusă, a notat că au fost auzit împușcături, miercuri dimineața, în zona în care se află aceste depozite militare.