Seceta a scos la iveală nave de război scufundate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În prezent, Europa se confruntă cu cea mai mare secetă din ultimii ani. Din nefericire, din cauza temperaturilor extreme, nivelurile Dunării au scăzut enorm, ieșind la suprafață zeci de nave de război din Germania, scufundate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Navele descoperite sunt încărcate cu explozibili și muniție neexplodate. Ele au fost descoperite în apropierea oraşului-port Prahovo (Serbia). Toate aceste nave s-au scufundat în timp ce se retrăgeau din Marea Neagră din faţa forţelor sovietice.
În prezent, traficul fluvial este îngreunat din cauza lor, iar lucrătorii din industria locală de pescuit sunt puse în pericol, inclusiv lucrătorii din România, care se află pe malul opus.
„Flotila germană a lăsat în urmă un mare dezastru ecologic care ne ameninţă pe noi, oamenii din Prahovo”, a declarat un pensionar din Prahovo, care a scris o carte despre navele germane.
Sute de vase sunt blocate în Dunăre din cauza secetei
Menționăm că seceta perturbă și transportul fluvial pe mai toate râurile din Europa, inclusiv pe Dunăre. Chiar dacă nu există nave eșuate, sunt sute de nave blocate pe tronsonul româno-bulgar al Dunării din cauza nivelului scăzut al apei, a anunțat Ivan Zhekov, şeful Direcţiei de supraveghere fluvială Ruse, din cadrul Agenţiei pentru Administraţie Marină.
Există 20 de praguri pe tronsonul româno-bulgar, care împiedică navigaţia. Cele mai joase niveluri ale apei se înregistrează în zonele din apropierea insulelor Belene şi Batin. Acolo, pescajul maxim este de 1,30 metri, iar în alte ţări de-a lungul Dunării este la fel.
Vasele de croazieră pot opera pe puţine porţiuni ale Dunării. Acest lucru nu este însă posibil pe tronsonul româno-bulgar, doar vasele cu încărcătură foarte uşoară sau cele fără încărcătură, cu un pescaj nu mai mare de 1,20 – 1,30 metri, pot naviga pe acest tronson fluvial.
„Au existat situaţii similare din punct de vedere al nivelului scăzut al apei în 2003, precum şi în 2018, dar acum seceta a venit prea devreme iar acesta va fi probabil cel mai nefavorabil an pentru transportul fluvial”, a explicat Ivan Zhekov, relatează BTA. Din păcate, nivelul apelor Dunării nu va crește prea curând, a avertizat el.