Femeile care folosesc o cantitate semnificativă de antibiotice au mai multe șanse de declin cognitiv, mai târziu în viață, potrivit unei noi cercetări publicate în jurnalul PLOS One. Cercetătorii au descoperit o asociere între creșterea expunerii la antibiotice, la jumătatea vârstei, și scorurile cognitive mai scăzute în toate cele trei domenii cognitive, potrivit Healthline.
Studiul a implicat 14.542 de asistente medicale din S.U.A. Evaluarea funcționării cognitive a fost făcută pe baza unor teste neuropsihologice computerizate, între 2014 și 2018.
În comparație cu cei care nu au luat antibiotice, femeile care au raportat că au luat antibiotice cel puțin două luni, la jumătatea vârstei (vârsta medie de 54,7 ani) au avut scoruri cognitive medii mai scăzute șapte ani mai târziu.
Efectul a fost echivalent cu ceea ce ar fi de așteptat pentru 3 până la 4 ani de îmbătrânire
Scorurile cognitive au inclus capacitatea de procesare cognitivă globală, viteza și atenția psihomotorie și memoria de învățare. Cercetătorii au descoperit o asociere între creșterea expunerii totale la antibiotice la mijlocul vârstei și scorurile cognitive mai scăzute în toate cele trei domenii cognitive.
Potrivit cercetătorilor, efectul a fost echivalent cu ceea ce ar fi de așteptat pentru 3 până la 4 ani de îmbătrânire. Antibioticele pot provoca modificări semnificative ale microbiotei intestinale
„Aceste date oferă o mai bună înțelegere a potențialelor complicații ale antibioticelor de-a lungul vieții și generează ipoteze privind rolul microbiomului intestinal în cogniție”, au scris autorii studiului.
Cercetările anterioare sugerează că antibioticele pot provoca modificări semnificative ale microbiotei intestinale, care pot afecta sănătatea pe termen scurt și lung.
Utilizarea antibioticelor și declinul cognitiv
„Oamenii nu ar trebui să interpreteze acest studiu important ca un sfat personal despre utilizarea sau durata antibioticelor”, spune unul dintre autorii studiului.
„Femeile care au folosit antibiotice au avut, de asemenea, mai multe șanse de a suferi afecțiuni cronice și, în general, ar fi putut avea o sănătate mai proastă, lucru legat de cogniție”, a spus dr. Andrew T. Chan, profesor de medicină la Harvard Medical School.
„Acest studiu nu demonstrează că antibioticele provoacă demență. Este însă o oportunitate de a ne gândi la modul în care sănătatea intestinală afectează sănătatea creierului și de a fi mai atenți când luăm antibiotice”, a adăugat acesta.