Potrivit preşedintelui FSS, Viorel Rotilă, proiectul pilot, respectiv noua lege de salarizare din sănătate, trebuie să se aplice pentru toate categoriile de salariați din sistemul sanitar.
"Un argument în plus pentru această includere îl reprezintă, dincolo de o problemă evidentă de discriminare, și excluderea iminentă a unităților sanitare publice din sfera unităților bugetare. (…) Riscul major este astfel să avem unități sanitare nebugetare cu salariați bugetari. Evident, aceasta este o contradicție în termeni. Datorită efectului anterior amintit vom bloca tocmai transformarea acestor unități sanitare în unități nebugetare, adică riscăm să împiedicăm unul din demersurile esențiale pentru reforma sanitară: autonomia bugetară a spitalelor.", spune acesta.
Potrivit FSS, împărțirea personalului din sistemul sanitar în două categorii din punctul de vedere al salarizării riscă un efect negativ cu un impact deosebit de mare asupra bunei desfășurări a activității în acest sector.
Astfel, tratamentul diferențiat ar putea conduce la o salarizare net avantajoasă medicilor și asistenților medicali, semnalează FSS.
"Consecința imediată o va constitui accentuarea demotivării existente în cadrul restului personalului, o mare parte fiind deja „uitat” din punctul de vedere al salarizării. Impactul asupra eficienței unităților sanitare este evident în acest caz. Mai mult decât atât, deoarece împărțirea în categorii este una adhoc, fără să respecte criterii logice sau funcționale de împărțire (spre exemplu, personalul auxiliar sanitar poate fi considerat participant la actul medical), impactul negativ va fi cu atât mai mare", potrivit FSS
În ceea ce privește nivelul actual de salarizare ”Solidaritatea Sanitară” a sesizat faptul că acesta trebuie să ia în considerare categoriile și treptele actuale de salarizare și nu salariile individuale pe care le are fiecare salariat la acest moment. "Motivul îl constituie faptul că la ora actuală avem mari distorsiuni în ceea ce privește salariile diferiților angajați, efect al ultimilor 4 ani de „tulburări legislative”, care au condus la situații aberante, de genul salariații noi angajați au salarii mai mari decât mulți salariații cu vechime în condițiile aceluiași nivel de pregătire și acelorași condiții de lucru. O nouă lege a salarizării trebuie să rezolve în mod obligatoriu și aceste nedreptăți, ca multe altele de altfel. În concluzie, am ajuns cu negocierea la punctul în care am constatat că „salariul minim din sănătate” (sau salariul de bază) trebuie să-l constituie cel puțin nivelul actual de salarizare cu toate sporurile incluse, lui urmând să i se adauge partea variabilă rezultată în urma evaluării performanțelor profesionale, ce poate conduce la o creștere salarială de până la 100%", susţine FSS.
Pericolele unei eventuale noi legi pentru salarizarea medicilor
24 iulie 2013, 23:26
Ultima modificare în 25 iulie 2013, 02:26
Ministerul Sănătăţii lucrează deja la noua lege a salarizării personalului medical, care va presupune, mai mult ca sigur, scoatere acestora din grila de salarizare a bugetarilor, sub forma unui proiect pilot în câteva spitale, la începutul lui 2014. Federaţia Solidaritatea Sanitară (FSS), afiliată la Cartel Alfa, semnalează câteva posibile pericole ale unei aplicări incorecte ale acestei legi.
Etichete: bugetar,
medici,
proiect,
salarii
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook