Pericolul ascuns al valului trei de pandemie! Copiii și tinerii sunt cei mai vulnerabili

școala coronavirus

Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu

Valul trei al pandemiei de coronavirus ar putea fi predominat de infecții în rândul copiilor și tinerilor, atrag atenția specialiștii, care observă că aceste categorii vor fi și mai vulnerabili pentru că nu au o perspectivă de a se vaccina prea curând.

Medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală atrage atenția părinților. Medicul spune că aceștia trebuie să fie atenți la starea copiilor, pentru că încep să apară destul de des cazuri de sindrom inflamator multisistemic post-COVID. Raluca Alexandru a punctat că, din ianuarie, au fost înregistrate peste 30 astfel de cazuri.

Medicul a explicat pentru news.ro că formele grave de COVID-19 în cazul copiilor, cele care necesită oxigenoterapie sau intubare, sunt foarte rare. Aceasta a precizat că sunt de obicei cazuri de copii care au şi alte boli cronice. Specialistul explică şi cum anume se poate manifesta boala în cazul copiilor.

„Simptomatologia infecţiei în rândul copiilor este variată: sunt copii total asimptomatici, la care depistarea infecţiei este pur întâmplătoare, aceştia fiind testaţi în scop de screening, fiind pacienţi cu afecţiuni cronice, programaţi pentru reevaluare sau pentru diferite intervenţii chirurgicale.”

Majoritatea copiilor prezintă simptomatologie uşoară spre medie: unii doar febră, iar alţii asociază simptomatologie digestivă – scaune semilegate sau diareice, dureri abdominale, lipsa apetitului alimentar sau simptomatologie ca de viroză respiratorie, cu nas înfundat, rinoree, uşoară tuse.

Medicul trage un semnal de alarmă

Dr. Alexandru trage însă un semnal de alarmă legat de modul în care boala COVID-19 se poate manifesta la distanţă de 2, 3 sau chiar 4 săptămâni din clipa în care copilul a avut testul pozitiv. Medicul spune că specialiştii din spital au tratat zeci de copii cu sindrom inflamator multisistemic, copii care au ajuns în urgenţă la spital la câteva săptămâni după ce au avut infecţia COVID-19. Expertul a explicat că au fost şi destule situaţii în care copiii au ajuns la spital cu acest sindrom după ce au avut forme asimptomatice de COVID-19, deci nu au ştiut că au avut boala

„Încă nu ştim care sunt efectele pe termen lung ale acestei infecţii. Însă începem să vedem destul de des cazurile de sindrom inflamator multisistemic post – infecţie cu virusul Sars- Cov -2. Din ianuarie şi până acum am avut peste 30 astfel de cazuri pe care le-am tratat fie în secţia de AŢI COVID a spitalului, fie pe secţiile de pediatrie”, spune medicul Raluca Alexandru.

Ce trebuie să facă părinții?

Medicul a venit și cu sfaturi pentru părinți în cazul în care copilul a avut COVID-19 și le recomandă să se adreseze medicului de familie în primă instanță.

„Ca în cazul oricăror infecţii virale, părinţii trebuie să fie atenţi la starea generală a copilului, e semnal de alarmă dacă este una proastă, să fie atenţi la temperatură, la semnele de viroză respiratorie şi digestivă. Să se adreseze în primă instanţă medicului de familie, să-l anunţe dacă a fost testat pozitiv la COVID”, spune medicul Raluca Alexandru.

Copilul poate să nu dezvolte o simptomatologie zgomotoasă, uneori se negativează şi apoi apare sindromul, iar acesta poate apărea la copii testaţi pozitiv cu 3-4 săptămâni în urmă. În sindromul inflamator multisistemic, pot fi afectate mai multe organe, boala poate da manifestări neurologice, cardiace, pulmonare, hepatice, renale, dermatologice, mai spune medicul, şi de aceea este atât de important ca părinţii să solicite ajutor medical când observă că starea copiilor se degradează.

La Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, există o secţie special destinată cazurilor de COVID-19 la copii. Într-un pavilion separat, sunt disponibile 5 locuri la AŢI şi alte 8 locuri în saloane. Există circuite separate şi sală de operaţie separată, special alocată acestui pavilion.

Valul trei al pandemiei va cuprinde și mulți copii și tineri

Conform datelor statistice prezentate de graphs.ro se arată că numărul de infectări în grupa 0-9 ani este deja la nivelul maximului din luna noiembrie a anului trecut, dar şi la categoria 10-19 ani se înregistrează o creştere bruscă. Astfel, se profilează un val 3 al pandemiei în care se vor regăsi copiii şi tinerii. Dat fiind acest context, epidemiologul Octavian Jurma afirmă că, dincolo de boala în sine, tinerii pot fi afectați psihologic pe termen lung dacă află că sunt motivul pentru infectarea unei persoane dragi.

„Ceea ce mă îngrijorează este că deja numărul de infectări în grupa 0-9 ani este deja la nivelul maximului din luna noiembrie, deci acest profil de boală pe care îl ştim, că fost identificat şi în Marea Britanie, şi în Israel, al tulpinii britanice, care are o afinitate mai mare pentru tineri decât tulpina pe care o lăsăm în urmă, înseamnă că valul 3 va fi dominat de infecţii în rândul tinerilor, în rândul grupelor sub 65 de ani. Aceştia nici nu sunt vaccinaţi, nici nu au perspectivă să se vaccineze prea repede, deci sunt şi cei mai vulnerabili”, a precizat Octavian Jurma pentru sursa citată.

Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu