Peștele rămâne cea mai bună alegere dacă vrem să avem o alimentație sănătoasă. Iar tonul este preferatul multor oameni. Tonul la conservă este o proteină convenabilă la care recurgem frecvent când vrem să încropim un prânz sau o cină rapidă. Pe piață există numeroase conserve de ton. Dar specialiștii ne sfătuiesc să ținem cont de mai multe lucruri când alegem tonul.
Multe persoane se tem că tonul poate fi contaminat cu mercur. Există câteva specii principale de ton pe care le găsim în conserve: tonul alb este adesea vândut drept „carne de ton alb”. Tonul listao este vândut ca ton „light”.
Ton light vs ton alb
Albacora este o specie de ton, care trăiește în apele pelagice ale oceanelor tropicale și subtropicale. Este tonul preferat al americanilor și este singura specie de pește care poate fi etichetată drept „alb”. Carnea sa este mai deschisă la culoare și mai puțin aromată decât a tonului „light”, care provine de obicei din listao și aripioare galbene. Carnea de ton „light” este puțin mai închisă și mai roz și este considerată mai aromată. De aceea, verificați etichetele ingredientelor de pe cutia de ton, pentru a ști exact ce varietate de ton cumpărați, potrivit Eatthis.
Ton în ulei și ton în suc propriu. Care este mai bun
Unele mărci oferă ton atât în ulei, cât și în apă și, uneori, doar ton și sare. Din punct de vedere nutrițional, aveți grijă de tonul în ulei de soia. Dacă vreți ton în ulei, uleiul de măsline conține mai mulți nutrienți și este o opțiune mai bună. Pe de altă parte, dacă urmăriți aportul de grăsimi, uleiul va avea mai multe calorii decât apa (dar tonul va avea și un gust mai uscat).
Tonul la conservă (în apă), scurs, are între 86 (varianta light) şi 128 calorii / 100g, respectiv 19,5 g – 23,6 g proteine şi între 0,96 g – 2,97 g lipide.
Tonul la conservă (în ulei), scurs, are între 186 şi 198 calorii/ 100 g, respectiv 26,53 – 29 g proteine, 8 – 8,2 g lipide.
Ați auzit de contaminarea cu mercur?
Trebuie să fiți conștienți de mercurul din fructele de mare, inclusiv din ton. Consumat de femeile însărcinate, mercurul a fost legat de întârzieri în dezvoltarea fătului și leziuni ale creierului. Mercurul este un element natural, dar din cauza activității umane, ajunge în mări și oceane.
O sursă bună de acizi grași Omega-3, în special EPA și DHA
Tonul este o proteină și o sursă bună de acizi grași Omega-3, în special EPA și DHA, care sunt importanți pentru sănătatea inimii, a creierului și a ochilor. Tonul Albacore și tonul roșu au cele mai ridicate niveluri de Omega-3, urmate de listao și de tonul cu aripioare galbene.