Specialiștii avertizează! S-a aflat ce conține, de fapt, pateul vegetal, consumat cel mai mult în perioada postului de către români. InfoCons a realizat un studiu care arată care este numărul aditivilor, al e-urilor, dar și al grăsimilor dintr-o singură conservă de pate vegetal.
InfoCons a realizat un studiu comparativ cu privire la evoluția produselor tip pate vegetal/pastă vegetală, pe baza studiilor din 2011, 2015, 2016, 2018 și 2021. În cadrul studiului, în total au fost analizate peste 50 de produse, de la diverși producători/distribuitori.
În ceea ce privește produsele care au făcut obiectul acestui studiu, acestea se găsesc ca formă de prezentare în conservă, cu un gramaj cuprins între 75 și 200g.
Astfel, din punct de vedere al aditivilor alimentari, aceștia au fost în mod constant prezenți într-o cantitate considerabilă în produsele studiate, respectiv 7 sau mai mulți aditivi.
Din punct de vedere al celor mai des întâlniți aditivi alimentari au fost următorii:
- 67,80% este procentajul produselor în care a fost găsit caragenanul (E407);
- 55,56% este procentajul produselor în care a fost găsit monoglutamatul de sodiu (E621);
- 48,55% este procentajul produselor în care a fost găsiți polifosfați (E452);
- 36,86% este procentajul produselor în care a fost găsit ascorbatul de sodiu (E301).
- 28 – cele mai multe tipuri diferite de aditivi, găsiți în produsele din studiul pe 2016.
- 35,72% au început să scadă începând cu studiul din 2011 și 2018;
- 32,15% mai puțini aditivi în anul 2021;
- 3,57% mai puțini aditivi în anul 2015.
Ce cantitate de grăsimi conțin pateurile vegetale
Din punct de vedere al cantității de grăsimilor, 28,9g este cantitatea maximă de grăsimi găsite în produse din studiile din 2011, 2016, 2018 și 2021, 27,3g în studiul din 2015
La polul opus:
- 13,6g este cantitatea minimă de grăsimi găsită în produse ce au făcut parte din studiile din 2016 și 2018.
- 15,3g în studiul din 2011;
- 14,5g în studiul din 2015;
- 16g 5g în studiul din 2021.
Din punct de vedere al fibrelor, 34,45% din produsele studiate au în componența lor fibre.
În studiul din 2011, InfoCons nu a identificat niciun produs care să conțină fibre, iar în 2016, din cele 21 de produse studiate, un singur produs a avut fibre în componența sa. Spre deosebire de studiile din ani trecuți, în 2021 din 39 de produse studiate, 21 au avut în compoziția sa fibre.
Recomandarea InfoCons
Sorin Mierlea, președinte InfoCons susține că foarte multe persoane optează pentru pateul vegetal, însă nu toate citesc eticheta acestuia. Marea majoritate a acestor pateuri conțin atât aditivi, e-uri, cât ș coloranți.
El le recomandă consumatorilor să citească bine eticheta produsului înainte de a-l achizițona, astfel încât să facă alegerea corectă.
„Încercăm să mâncăm mai ușor și alegem de cele mai multe ori un pate vegetal cu o felie de pâine, poate puțină margarină și, de ce nu?, o salată de roșii. Dar ne-am gândit să citim eticheta pateului vegetal? De foarte multe ori, din păcate, găsim pateuri vegetale ce conțin foarte multe E-uri, aditivi, coloranți, iar dacă discutăm despre produsele care conțin soia, să ne informăm și să fim atenți dacă soia nu provine dintr-o cultură modificată genetic.
Am citit noi etichetele pentru tine, am făcut o radiografie și, înainte de a cumpăra, măcar citiți studiul pentru produsele tip pate vegetal, descărcați aplicația gratuită InfoCons, scanați codul de bare și alegeți în cunoștință de cauză dacă vreți un pate vegetal sau o salată la conservă cu cât mai puține E-uri, aditivi, coloranți, conservanți, sare și zahăr”, a spus Sorin Mierlea.