Un text privind negocierile de comerț electronic din interiorul Organizației Mondiale a Comerțului, scurs în presă, arată că, deși s-au făcut progrese, mai e mult până departe. Textul „consolidează” diferitele puncte de vedere ale guvernelor care negociază, colectându-le pe toate într-un singur document. Făcând clar că sunt multe aspecte asupra cărora aceste guverne nu sunt de acord. În special asupra problemei fundamentale a regulilor privind fluxurile de date.

În ciuda acestor diferențe, acest proiect trebuie să continue. Pe măsură ce importanța datelor crește, nevoia de norme internaționale aplicabile pe scară largă pentru a ghida întreprinderile și guvernele devine din ce în ce mai mare.

Multe companii cu accent digital se bazează pe date ca parte a modelului lor de afaceri, în timp ce guvernele sunt din ce în ce mai îngrijorate de problemele de confidențialitate și securitate care apar.

Dar care sunt limitele reglementărilor guvernamentale adecvate? Din păcate, normele internaționale în acest domeniu sunt subdezvoltate și nu abordează adecvat aceste probleme. Situația va trebui să se schimbe în curând pentru a evita conflictele geopolitice și protecționismul, potrivit NI.

În prezent, ne aflăm cam în aceeași etapă în ceea ce privește fluxurile de date așa cum a fost cea pentru comerțul cu mărfuri înainte de Al Doilea Război Mondial. La acea vreme, existau o serie de acorduri comerciale bilaterale care se ocupau de mărfuri, dar fără reguli multilaterale cuprinzătoare.

Același lucru se întâmplă azi cu regulile digitale. Există câteva reguli bilaterale și regionale privind datele, impus de SUA, UE sau de alte țări. Ele sunt însă doar cadre internaționale concurente, și nu o soluție multilaterală cuprinzătoare. Un exemplu sunt acordurile SUA privind comerțul digital. Acordul Statele Unite-Mexic-Canada (USMCA) are unele prevederi legate de fluxul de date transfrontaliere.

În același timp, există și excepții de la obligații. Există o excepție de la furnizarea de date transfrontaliere pentru măsurile guvernamentale care sunt „necesare pentru atingerea unui obiectiv legitim de politică publică”.

În plus, există excepții de „securitate” extrem de diferite care ar putea apărea dacă guvernele restricționează fluxurile de date privind securitatea cibernetică.

Desigur, China rămâne cea mai mare provocare. Ca rival geopolitic în creștere, China prezintă un set diferit de preocupări. Legea chineză stabilește principiul suveranității cibernetice și impune anumite restricții asupra fluxurilor de date (atât în ​​interior, cât și în exterior) din motive de securitate. De exemplu, acordurile de liber schimb ale Chinei cu Coreea de Sud și Australia, precum și recenta actualizare a ALS între China și Noua Zeelandă, se concentrează pe protecția datelor.

Absența unui progres în negocierile de la OMC se datorează și faptului că fiecare țară are propriile priorități. În plus, multe state au îngrijorări serioase în ceea ce privește securitatea cibernetică. Acestea le împiedică să își ia angajamente ferme cu privind fluxurile de date între ele. Iar Statele Unite și China rămân cel mai bun exemplu al acestor tensiuni.