Este o eternitate după standardele statului evreu: nume mitice precum Golda Meir, Yithzak Rabin sau Ariel Sharon nu au deținut această funcție mai mult de cinci/șase ani, la rând sau intercalaţi. Longevitatea lui Benjamin Netanyahu este și mai impresionantă dacă ţinem seama de faptul că între 1996 și 1999 el a condus deja guvernul. Anii săi la putere, adunaţi, îi depăşesc, chiar, pe cei ai lui David Ben Gurion, fondatorul, în 1948, al Israelului modern.

Acum nu lipsesc oamenii care sărbătoresc sfârșitul erei Netanyahu în interiorul și în afara Israelului. De altfel, principalul ciment al alianței care reunește opt partide, de la dreapta naționalistă până la stânga laburistă și care cuprinde chiar și un inedit partid arab, reprezintă însuşi sentimentul de repulsie față de modul în care liderul Likud, partidul care deține un sfert din locurile din Knesset, s-a perpetuat ca prim-ministru în alegeri după alegeri.

În parte, dorința de oferi o marjă justiției pentru a cerceta până la capăt suspiciunile de corupție este posibil să fi contribuit și la construirea acestei coaliții, care va avea doi prim-miniștri: în primii doi ani ai legislaturii, Naftali Bennet, și în septembrie 2023, Yair Lapid, centristul care conduce chiar cel mai mare partid din alianță.

Mai ales pentru cei care sărbătoresc din străinătate, adesea doar pentru că sunt anti-Netanyahu și nici măcar nu cunosc numele sau mentalitatea rivalilor săi, atenţie la așteptări. Dacă vor exista noutăți în linia de acțiune a guvernului israelian în viitorul apropiat, va fi mult mai mult în ceea ce privește gestionarea economiei, ocupându-se de costul ridicat al vieții care duc de obicei la atât de multe proteste, se arată în materialul publicat în Diário de Notícias.

Chiar și partidul arab implicat va avea ca prioritate obținerea unei generozităţi sporite din bugetul public pentru orașele și satele în care se află majoritatea celor 20% israelieni care sunt arabi (musulmani, creștini și druzi). Și în această privință, ceilalţi parteneri de guvernare sunt interesați să participe, chiar dacă doar prin modul în care cel mai recent conflict cu Hamas a avut impact asupra granițelor oficiale ale Israelului.

Referitor la problema palestiniană propriu-zisă, care de regulă condiționează orice analiză a ceea ce se întâmplă în Israel, există subiecte fierbinți de gestionat în perioada următoare, cum ar fi decizia finală a tribunalelor cu privire la familiile care vor fi evacuate din Ierusalimul de Est, dar nu este de aşteptat la o relație înnoită cu Autoritatea Palestiniană, care controlează Cisiordania, sau o abordare diferită legată de Hamas, care domină Fâșia Gaza.

Există în prezent un consens lărgit în Israel cu privire la faptul că negocierea cu o tabără palestiniană divizată și tot mai mult ostatică a extremismului mişcării Hamas nu ar aduce nimic și chiar ar risca să creeze tensiuni intra-israeliene puternice. Cel mult, și mai ales pentru că în Statele Unite Joe Biden l-a înlocuit pe Donald Trump, noul guvern israelian ar putea fi determinat să oprească extinderea așezărilor evreiești din Cisiordania.

Mâna dură împotriva mişcării Hamas va rămâne cu siguranță, chair şi pentru că Benny Gantz trece ca ministru al apărării din guvernul Netanyahu în cel al lui Bennett. Președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, a precizat deja că nu are mari așteptări și nu cred că încearcă doar să găsească un fel de răspuns la revendicarea unui stat palestinian.

În ceea ce privește politica regională, va continua normalizarea cu vecinii arabi, precum și, în paralel, monitorizarea planurilor nucleare ale Iranului. Este o strategie bine definită, care nu era susţinută doar de Netanyahu.

Noutatea, da, și aici recunosc așteptările, ar putea veni din modul în care Netanyahu se comportă ca lider al opoziției. Este greșit să-și considere încheiată cariera, la urma urmei el conduce cel mai mare partid din țară și a căzut doar cu un singur vot.

Așa va funcționa democrația israeliană, cu toată complexitatea sa, indiferent dacă le place sau nu detractorilor țării. Acum aceasta a crescut, chiar, partidele arabe trebuind acum luate în considerare în soluțiile de guvernare.

Sursa foto: Dreamstime