Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român a fost desemnat Campionul Regional al Anului la Premiile Emerging Europe decernate la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul central al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) din Londra.
Ediția din acest an a Premiilor Emerging Europe a atras nominalizări din 23 de ţări emergente – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia & Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Georgia, Ungaria, Kosovo, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina.
”Sunt mândru să aduc acest premiu la București, la aniversarea a 20 de ani de la înființarea Grupului GRAMPET. Am concurat la categoria Regional Champion of the Year alături de unele dintre cele mai puternice companii cu prezență regională. Am convingerea că juriul a avut o sarcină dificilă”, a declarat președintele și fondatorul Gruia Stoica.
Juriul desemnat de Emerging Europe a inclus, în acest an, profesionişti de talie internaţională și experiență recunoscută în diverse industrii, precum firme de consultanță Big4, fonduri de investiții, instituții financiare și de cercetare, companii imobiliare şi de tehnologie, organizații profesionale și camere de comerț, reprezentanți guvernamentali.
”Decizia finală a juriului recunoaște eforturile prin care am construit prima multinaţională cu capital românesc și cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă și logistică din Europa emergentă. Succesul nu este o întâmplare. Este nevoie de tenacitate, muncă grea, învățare din greșeli și putere de a te ridica, atunci când cazi. Atât eu, cât și echipa mea am trecut prin toate aceste etape, însă acest premiu ne obligă și ne încurajează să continuăm călătoria. Este o dovadă în plus că România are un potențial antreprenorial enorm și am speranța că am arătat încă o dată copiilor noștri că se poate”, a mai spus Gruia Stoica.
Grupul GRAMPET este prezent în 10 țări europene şi analizează intrarea pe alte șapte piețe europene. Este prima companie europeană care a aderat la Asociația Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică, asumându-și un angajament ferm față de această alianță strategică ce creează o nouă rută între China și Uniunea Europeană.
Ediția din acest an a Premiilor Emerging Europe a fost susținută, printre alții, de compania de consultanță PwC – Partener strategic, GE Power – Partener Landmark și BERD – partener instituțional.
Evenimentul a atras participanţi de marcă din toate ţările Europei emergente – reprezentanți ai mediului de afaceri, cu precădere din partea companiilor nominalizate, oficiali ai instituțiilor financiare internaționale, precum și oficiali din mediul politic și diplomatic.
Ediţia din acest an a atras companii din 23 de țări. Un număr de 120 de companii și organizații au fost oficial nominalizate pentru cele 12 categorii.
Grupul GRAMPET a concurat alături de alte 9 finaliste la categoria Campionul Regional al Anului (categorie deschisă companiilor care și-au consolidat operațiunile și/ sau s-au extins în țările din Europa emergentă în mod organic sau prin achiziții).