Ilegal pentru cei cu permis auto categoria B! Riști amendă de peste 1.100 de lei dacă transporți prea multe persoane în aceleași timp. Care este limita legală?
Câți pasageri au voie să transporte cei care au permis auto categoria B?
Cei care au permis auto categoria B și transportă prea mulți oameni deodată, riscă să fie sancționați cu o amendă de până la 1.160 de lei.
Așadar, într-o mașină, condusă de un șofer care are doar permis auto categoria B, nu se pot afla mai mult de 9 persoane în același timp, adică șoferul și opt pasageri. În unele cazuri, limita maximă admisă este de doi, trei, patru, cinci pasageri. Depinde câte locuri are mașina.
Conform OUG nr. 195/2002, Art. 53, lit. b), pct. 1, privind circulația pe drumurile publice, stabilește că permisul de conducere Categoria B permite posesorului să conducă un „autovehicul cărui masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg și al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8.”
Ce pedeapsă riscă cei care încalcă legea?
„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule”, prevede Art 101, pct. 1 (13), din aceeași OUG.
Șoferul care încalcă legea va primi între 6-8 puncte de amendă, adică va trebui să plătească între 870 de lei și 1.160 de lei, dacă transportă prea mulți pasageri și nu deține o licență de transport persoane, transmite ProMotor.
Poliția Rutieră a instalat noi radare pe drumurile publice din România
Șoferii mai trebuie să știe că radare noi au fost instalate pe autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, dar și în orașe și localități mai mici. Au fost montate și pe mașinile poliției.
De acum încolo, polițiștii vor acționa cu prioritate pentru a-i depista pe cei care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere și măsurare a vitezei pe care le au la dispoziție. Un detaliu important pentru șoferi este distanța de la care aceste radare pot înregistra viteza: până la 1,2 kilometri și pot măsura simultan viteza tuturor vehiculelor aflate în raza lor de acțiune.
Cu noile radare montate pe drumurile din țară, șoferii trebuie să știe că amenzile pentru depășirea vitezei legale sunt între 2 și 20 de puncte. În anumite situații, poți rămâne fără permisul de conducere până la 3 luni. Vă amintim că un punct de amendă este 165 de lei.
- pentru depășirea vitezei cu 10-20 km/h: 2-3 puncte de amendă;
- pentru 21-30 km/h peste limită: 4-5 puncte de amendă;
- pentru 31-40 km/h peste limită: 6-8 puncte de amendă;
- pentru 41-50 km/h peste limită: 9-20 puncte de amendă;
- pentru mai mult de 50 km/h peste limită: 9-20 puncte de amendă și suspendarea permisului pentru 90 de zile;
- pentru mai mult de 70 km/h peste limită: 9-20 puncte de amendă și suspendarea permisului pentru 120 de zile.