Mai precis, legea completează OUG 195/2002, în sensul stabilirii valabilităţii unui permis auto eliberat pentru categoria B şi în cazul anumitor tipuri de motociclete.
„Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motocicletele cu transmisie automată, cu cilindree maximă de 125 cm cubi, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1”, arată articolul modificat.
Legea introduce o schimbare importantă pentru toți cei cu permis auto
Totodată, există și câteva condiții pentru cei interesați, potrivit proiectului. De exemplu, deţinătorii permiselor să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi.
O altă condiție este că deţinătorii trebuie să aibă o experienţă de cel puţin 3 ani de conducere, pentru categoria B de vehicule.
O altă condiție este să facă dovada absolvirii a 15 ore la o școală de profil. Acestea ar costa aproximativ 1.000 de lei.
Potrivit inițiatorilor, scopul principal al acestei schimbări este să faciliteze traficul rutier. Totuși, unii experți au exprimat îngrijorări cu privire la posibilitatea creșterii numărului de accidente.
Până în momentul de față, deținătorii de permis categoria B puteau conduce doar motociclete și scutere cu o capacitate cilindrică de 50 cmc.
Amintim că acest proiect a fost votat în Parlament în luna iunie. Totuși, Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea acestuia. Președintele susținea la momentul respectiv că nu ar aduce îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește siguranța pe drumurile publice.
Permisul auto este un document fără de care șoferii nu pot urca la volan
Permisul auto este indispensabil pentru șoferi. Mulți dintre români se întreabă ce prevede legea pentru situațiile în care soferii care și-au pierdut acest act sunt opriți de poliție.
Ce se întâmplă dacă nu îl poți recupera în timp util? Mai există și situații în care permisul a fost furat împreună cu portofelul. Șoferul în cauză va primi amendă?
Primul pas pe care trebuie să îl facă șoferul care este în această situație este să demareze procesul necesar pentru a obține un nou permis de conducere. Acesta nu este o operațiune ușoară, ci una birocratică. Este una ce presupune drumuri, completarea de acte și stat la coadă la ghișee.
În ciuda faptului că tot procesul a fost simplificat în ultima perioadă, el poate totuși dura câteva săptămâni/luni, fiind deci încă destul de greoi.
Șoferii care și-au pierdut permisul de conducere pot cere rapid un duplicat de la Direcția de Permise și Înmatriculări Auto.