Fiola se înverzește și la bere fără alcool
Șoferii care beau bere fără alcool sunt în pericol fără să vrea. Băutura creată special pentru șoferi poate aduce necazuri în cazul unui control al poliției rutiere. Astfel, licoarea cu care unii conducători auto se răcoresc în zilele de vară poate da rezultat pozitiv la alcooltest. Iar permisul de conducere poate fi suspendat în această situație. Chiar dacă o bere fără alcool nu are aceeași compoziție cu berea normală, alcooltestul se poate înverzi dacă șoferul este testat la puțin timp după ce a băut mai multe beri.
Ca să fie considerată fără alcool, berea trebuie să conțină cel mult 0,5% alcool, în țara noastră. De asemenea, concentrația poate fi diferită în alte state. Totuși, în România, legea nu tolerează nicio cantitate de alcool la volan.
Dacă un șofer alege să bea o singură bere fără alcool este puțin probabil ca această concentrație să înverzească etilotestul. Totuși, dacă e vorba de mai multe beri, situația se poate schimba, iar șoferul poate rămâne fără permisul de conducere.
„Nu este niciun pericol pentru copii sau pentru femeile însărcinate, dar dacă un șofer bea mai multe beri și este testat imediat, poate înverzi etilotestul. Sigur, nu poate ajunge peste limita de 0,40%, care reprezintă infracțiune, dar poate rămâne fără permis și se va alege cu o amendă”, a precizat dr. Cristian Paparău, șeful Serviciului de Medicină Legală Dâmbovița, pentru Adevărul.
Concentrația de 0% alcool în bere este foarte rară. Iar băuturile care ajung la acest procent nu au gust de… bere. Mai multe beri din comerț care revendică apelativul „fără alcool” au de fapt concentrații între 0,05 și 1,2% sau chiar 2,5%.
Mașinile șoferilor care consumă alcool sau droguri ar putea fi confiscate
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a explicat că în cadrul dezbaterilor din Senat s-a discutat posibilitatea adoptării unei prevederi legislative care îi vizează pe anumiți șoferi. Legea va permite confiscarea autovehiculelor conduse de către persoane aflate sub influența alcoolului, drogurilor sau fără permis de conducere.
Totuși, s-a ridicat problema posibilei încălcări a dreptului de proprietate în aceste situații. Fost ministru al Justiției, Cazanciuc consideră că este responsabilitatea judecătorilor Curții Constituționale să se pronunțe asupra acestui aspect. În opinia sa, este implicat și dreptul fundamental la viață în astfel de situații.
„Eu aş proteja mai degrabă dreptul la viaţă al oamenilor, oamenii trebuie să ştie care sunt regulile şi care sunt consecinţele”, a afirmat Robert Cazanciuc în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima Tv.