Permisele de conducere care devin interzise din ianuarie
Prima noutate este că, începând cu 19 ianuarie 2025, permisele de conducere pe hârtie de culoare roz sau gri din Germania nu vor mai fi acceptate, cu excepția celor deținute de persoane născute înainte de 1953.
Cei care nu se încadrează în această excepție sunt sfătuiți să înlocuiască documentele cât mai curând posibil.
O altă schimbare importantă privește taxa pentru emisiile de CO₂. De la 1 ianuarie 2025, aceasta va crește de la 45 la 55 de euro pe tonă, fără TVA. Această modificare va duce la creșterea prețurilor la combustibil, șoferii urmând să plătească cu aproximativ 3 cenți mai mult pe litru pentru benzină și motorină față de anul precedent.
De asemenea, începând de anul viitor, pașapoartele și cărțile de identitate vor putea fi livrate direct prin poștă, eliminând necesitatea de a le ridica personal de la autorități. Această măsură simplifică procesul și economisește timp pentru cetățeni.
Totodată, obligația de raportare în hoteluri pentru turiștii germani va fi eliminată. Astfel, germanii care călătoresc în țară nu vor mai trebui să completeze formulare de înregistrare în unitățile de cazare. Cu toate acestea, pentru turiștii străini care nu au reședința în Germania, regula se menține, aceștia fiind în continuare obligați să completeze formularele de înregistrare pe hârtie.
Îmbunătățirea urmăririi infracțiunilor rutiere
Subiectul este deosebit de important, deși nu este un subiect plăcut de discutat. O altă directivă europeană vizează îmbunătățirea urmăririi infracțiunilor rutiere comise în alte state membre.
În viitor, toate scrisorile oficiale din procedurile de amendă vor trebui să fie redactate într-o limbă pe care infractorii să o înțeleagă, iar această măsură se va aplica nu doar la prima notificare, așa cum era până acum, scrie ziarulromanesc.de.
De asemenea, notificările de amendă din alte state ale UE vor trebui trimise în termen de maximum unsprezece luni. În plus, activitățile furnizorilor privați de servicii de colectare a datoriilor în cazul încălcărilor rutiere vor fi interzise.
Directiva este așteptată să intre în vigoare la sfârșitul anului 2024, iar implementarea sa la nivel național în fiecare stat membru trebuie realizată în termen de 30 de luni.
S-a schimbat Codul Rutier din Italia
Trebuie menționat și că, dacă ajungeți în Italia, este important să fiți la curent cu modificările recente ale Codului Rutier. Noile reglementări vor permite aplicarea unor pedepse mult mai severe pentru infractorii rutieri începând din 2025.
Se așteaptă ca reforma Codului Rutier să intre în vigoare la începutul anului 2025, iar acest lucru va aduce amenzi considerabile, în special pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor. Aceste sancțiuni vor fi aplicabile doar pentru încălcările comise după data implementării modificărilor legislative.