Oricui i se poate întâmpla să îi expire permisul de conducere sau să îl piardă. Așadar, trebuie să știi ce ai de făcut în astfel de situații. Iată de ce documente ai nevoie pentru a-ți schimba permisul auto.
De ce acte ai nevoie pentru a-ți schimba permisul de conducere?
Dacă ai permisul de conducere expirat sau l-ai pierdut, iată de ce documente ai nevoie pentru a-l schimba:
- Cererea de schimbare a permisului;
- Actul de identitate original;
- Dovada plății taxei de schimbare a permisului auto;
- Permisul de conducere expirat;
- Fișa medicală care atestă aptitudinea medicală a titularului pentru conducerea vehiculelor din categoria corespunzătoare.
Pentru a obține fișa medicală necesară la preschimbarea permisului, vei avea nevoie de:
- Buletinul/Cartea de identitate;
- Adeverința de la medicul de familie care menționează existența unor boli cronice, dacă este cazul;
- Scrisoare medicală de la medicul diabetolog care include diagnosticul, tratamentul și recomandările referitoare la aptitudinea solicitantului de a conduce, în cazul bolnavilor de diabet tip I.
Șoferii care poartă ochelari de vedere trebuie să aibă ochelarii asupra lor în momentul întocmirii fișei medicale, deoarece unul dintre examenele medicale necesare este examenul oftalmologic.
Dacă nu se efectuează aceste teste, există riscul de a pierde dreptul de a reînnoi permisul auto.
Taxa de preschimbare a permisului de conducere
În 2024, taxa pentru schimbarea permisului auto este de 89 de lei și poate fi plătită online prin intermediul platformei ghiseul.ro sau la terminalele SelfPay, CEC Bank și BCR.
Noul permis va fi valabil timp de 10 ani începând de la data eliberării.
În cazul în care carnetul de conducere a fost pierdut sau s-a deteriorat, nu mai este necesară o nouă fișă medicală, fiind eliberat un duplicat al permisului cu aceeași valabilitate ca a celui pierdut sau deteriorat. Aceeași procedură se aplică și în cazul schimbării numelui.
Bolile care te lasă fără permis de conducere
În altă ordine de idei, amintim un aspect esențial pentru toți șoferii. Este crucial pentru aceștia să fie într-o stare bună de sănătate. În situația în care acest lucru nu este posibil, nu li se permite să conducă.
Iată care sunt bolile care pot duce la retragerea permisului în 2024.
Afecțiuni neuromotorii precum scleroza multiplă sau boala Parkinson sunt considerate incompatibile cu conducerea autovehiculelor.
În plus, demența, problemele severe de vedere și de auz, precum și afecțiunile cardiace pot duce la suspendarea sau chiar la anularea dreptului de a conduce un autovehicul. Mai multe puteți citi aici.