Avem şanse să privim spectacolul economic al vecinilor noştri de pe tuşă, cu ciudă. O vorbă din popor spune că, atunci cånd doi oameni îţi spun că eşti beat, ar trebui să te duci la culcare. Romånia a primit două astfel de avertismente în ultimele două săptămåni: primul din partea pieţelor internaţionale de capital, şi al doilea de la compania germană Daimler AG. Aceste semnale, precum şi felul în care ele au fost primite, reflectă modul în care Rom&a
Avem şanse să privim spectacolul economic al vecinilor noştri de pe tuşă, cu ciudă.
O vorbă din popor spune că, atunci cånd doi oameni îţi spun că eşti beat, ar trebui să te duci la culcare. Romånia a primit două astfel de avertismente în ultimele două săptămåni: primul din partea pieţelor internaţionale de capital, şi al doilea de la compania germană Daimler AG. Aceste semnale, precum şi felul în care ele au fost primite, reflectă modul în care Romånia şi-a bătut joc de propria-i economie în ultimii douăzeci de ani.
Emisiunea de eurobonduri de 750 de milioane de euro de acum două săptămåni a fost prezentată ca un succes al Ministerului Finanţelor, care a rezolvat cu brio nevoia de a achita, luna aceasta, un vårf de 600 de milioane de euro din datoria externă. Presupusa victorie a fost de a emite titluri cu un cupon anual de numai 6,5%, în locul celor 7,5% pe care pieţele le-ar fi cerut la începutul anului. Ba, mai mult, au fost aşa de mulţi muşterii la titlurile cu pricina, că Finanţele au trebuit să-i lase pe cåţiva cu buzele umflate.
Succesul Trezoreriei începe să sune dogit dacă luăm în considerare faptul că Ungaria şi Cehia au emis, nu demult, titluri similare – la cupoane cu mult mai mici, de 5% şi 5,75%. Mai mult, dacă aceeaşi emisiune de titluri ar fi fost făcută acum un an, Romånia ar fi avut şanse să plătească un cupon de circa patru procente.
Justificarea potrivit căreia emisiunea de titluri nu era oportună acum un an pentru că bugetul avea excedente nu ţine. Romånia a ratat un context favorabil pe piaţa de capital şi plăteşte acum o dobåndă mai mare decåt ar fi făcut-o dacă ar fi existat un dram de gåndire strategică sau cunoştinţe elementare de finanţe internaţionale.
Amatorismul dovedit de Trezorerie în gestionarea rezervelor şi a lichidităţii ne costă scump: pentru o emisiune de 750 de milioane de euro, diferenţa între un cupon anual de 4% şi unul de 6,5% este de circa 20 de milioane de euro pe an – bani pe care îi plătim noi toţi şi care nu pot fi cheltuiţi pe… autostrăzi, de exemplu.
Lipsa aproape desăvårşită a autostrăzilor din infrastructura Romåniei ne aduce la alegerea făcută de Daimler de a construi o fabrică långă Budapesta, nu la Timişoara.
Tergiversările de ani de zile în construcţia de autostrăzi au şi ele, dintr-o dată, un preţ real: mii de locuri de muncă de care Romånia nu are parte, ca să nu mai adăugăm efectul de multiplicare pe care l-ar fi avut o fabrică Daimler în Romånia.
Una peste alta, cåteva zeci de milioane de euro pe care Romånia nu le cåştigă. Răspunsul premierului a fost de o insolenţă adolescentină: „Nu-i putem atrage pe toţi producătorii auto!“
Ar fi putut măcar să mimeze regretul, spunånd că va dispune accelerarea construcţiei de autostrăzi, pentru ca alţi investitori să nu ia şi ei decizia luată de Mercedes.
Ce-i drept, economia „duduie“. Toate aceste zeci de milioane pe care ori le plătim în plus ori nu le cåştigăm rămån însă rateuri. Dacă vom continua în acest ritm, avem şanse să privim spectacolul economic al vecinilor noştri aşa cum ne uităm acum la Campionatul European de Fotbal: de pe tuşă, cu ciudă.