Persoanele care au constituit depozite la CEC pentru achiziţionarea de autoturisme pot încasa despăgubirile începând de joi

Persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru achiziţionarea de autoturisme şi, ulterior, le-au transferat la BRD cu acelaşi scop pot încasa despăgubirile începând de joi, 4 septembrie, potrivit unui comunicat al ministrului delegat pentru Buget, Bogdan Darius Vâlcov.

 

'În prima zi bancară imediat următoare datei scadenţei emisiunii de titluri de stat, respectiv 4 septembrie, persoanele fizice care au dreptul la despăgubire se pot prezenta la ghişeele BRD – Groupe Societe Generale sau CEC Bank, după caz, în vederea punerii la dispoziţia acestora a sumelor cuvenite', precizează comunicatul menţionat, publicat miercuri.

Valoarea despăgubirilor acordate este de 45.682,79 lei din plafonul de 100 milioane lei, aprobat iniţial.

Pentru plata despăgubirilor, MFP a emis titluri de stat la data de 4 august 2014, cu scadenţa în data de 3 septembrie 2014. AGERPRES