Persoanele care au peste 16 ani şi care vor dori să conducă un moped sau un triciclu vor avea nevoie, începând cu 19 ianuarie 2013, de permis de conducere pentru categoria AM.
Aceasta este una dintre reglementările aduse legii circulaţiei care a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
"La începutul acestei săptămâni a fost promulgată legea pentru modificarea şi completarea OUG 195 privind circulaţia pe drumurile publice. Aceste modificări transpun, practic, în legislaţia românească prevederile Directivei europene 126/2006 a Parlamentului European. Principalul scop al prevederilor Directivei este de a îmbunătăţi siguranţa rutieră şi facilitarea liberei circulaţii a persoanelor care îşi stabilesc reşedinţa într-un alt stat membru precum şi reducerea posibilităţii de eludare a normelor referitoare la examinarea medicală şi de asemenea armonizarea normelor referitoare la obţinerea permisului de conducere. Proiectul de lege asigură transpunerea şi aplicarea prevederilor prin reintroducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor, aspect ce conduce la obligativitatea permisului de conducere pentru aceste categorii. Şoferii vor avea nevoie să obţină permis de conducere pentru categoria AM. Cei care vor dori să conducă un moped va trebui să obţină un permis de conducere în urma unui examen constând într-o probă teoretică şi o probă practică în poligon. Pentru obţinerea permisului de conducere pentru mopede, vârsta minimă este de 16 ani", a declarat Mihai Enache, şeful Serviciului de Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Totodată, şoferii care deţin deja un permis de conducere, indiferent de categorie, vor putea conduce mopedele.
De asemenea, potrivit reglementărilor, apar modificări în ceea ce priveşte prelungirea valabilităţii permiselor de conducere. Astfel, pentru categoriile destinate şoferilor profesionişti, perioada de valabilitate va fi de cinci ani, iar pentru şoferii amatori va fi de zece ani. Până acum, valabilitatea era de zece ani pentru toţi posesorii de permis de conducere.
Mihai Enache a precizat că o altă modificare o presupune trecerea de la subcategorii la categorii. Astfel, subcategoriile B1, C1, C1E, D1 şi D1E vor deveni categorii.
"Prelungirea perioadei de valabilitate pentru orice permis de conducere, din ianuarie 2013, se va face după efectuarea unei verificări medicale corespunzătoare categoriilor de permis de conducere deţinute", a spus Enache.
În acelaşi timp, noua lege a circulaţiei prevede ca cei care doresc să obţină permis de conducere pentru motociclete din categoria A, să aibă vârsta minimă de 24 de ani. În prezent, permisul de conducere pentru categoria A se poate obţine la 18 ani.
"Dacă un candidat are împlinită vârsta de 20 de ani şi o vechime de doi în conducerea unei motociclete din categoria A2, se va putea prezenta la examen", a precizat Mihai Enache.
Potrivit directorului adjunct al Direcţiei Rutiere, cms-şef Costin Tătuc, numai în primele zece luni ale anului, la nivel naţional, s-au înregistrat 589 de accidente grave de circulaţie produse din vina mopediştilor, ceea ce reprezintă 7,6% din totalul accidentelor.
"Este de remarcat faptul că există o scădere faţă de perioada similară a anului trecut de 5,7%, adică cu 34 mai puţine accidente produse din vina lor. Cauzele principale sunt: viteza şi în special viteza neadaptată care a produs 166 de accidente grave de circulaţie soldate cu 23 de persoane decedate şi 150 de răniţi grav, cauză care reprezintă 28,1% din ponderea totală. O altă cauză este neacordarea priorităţii vehiculelor, provocând 36 de accidente grave de circulaţie soldate cu zece morţi şi 27 de răniţi grav, adică 6,1% din totalul cauzelor generatoare de accidente grave. O a treia cauză este neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers care a generat 27 de accidente soldate cu cinci morţi şi 24 de răniţi grav, adică 4,6% din totalul cauzelor generatoare", a declarat cms-şef Costin Tătuc.
El a mai spus că în 62 din cazuri, adică 10,5% din totalul accidentelor produse, cei care conduceau mopede se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
În ceea ce priveşte cauzele generatoare, tentaţia vitezei rămâne foarte mare la mopedişti care ‘nu realizează că viteza le amplifică greşelile, sporind exponenţial riscul de accident’.
"Neacordarea priorităţii de trecere se datorează tentaţiei dăunătoare a mopediştilor de a se ‘strecura în trafic’, mizând pe dimensiunile mici, demarajul bun al scuterelor, pe motiv că ‘au timp ori au loc să treacă’. Conducerea imprudentă are la bază lipsa de pregătire teoretică şi practică, simplul simţ al echilibrului deprins la mersul pe bicicletă fiind insuficient pentru a conduce în siguranţă un moped. Mopedul este o jucărie extrem de periculoasă pentru că demarează rapid şi poate atinge uşor viteze apreciabile, ceea ce îl face destul de greu de controlat. Poliţia rutieră susţine necesitatea introducerii deţinerii permisului de conducere pentru a conduce asemenea vehicule pe drumul public pentru că prin această modalitate cei în cauză pot fi responsabilizaţi şi mult mai bine instruiţi", a completat Tătuc.
Sursa: Agerpres