Concluziile celui mai recent studiu sugerează faptul că persoanele obeze prezintă un risc ridicat de a suferi cazuri grave de COVID-19, față de persoanele care sunt sănătoase, realtează agenţia Xinhua, citată de agerpres.
Astfel, se pare că doar una din zece persoane care au ajuns la terapie intensivă diagnosticate cu boala COVID-19 se încadrau în intervalul de greutate corporală sănătoasă, arată rezultatele studiului condus de doctor Francois Pattou, directorul Departamentului de Chirurgie Generală şi Endocrină de la Spitalul Universitar din Lille, Franţa.
De asemenea, aproximativ o jumătate dintre cei 124 de pacienţi internaţi la terapie intensivă cu boala COVID-19 din eşantionul de persoane studiat erau obezi, iar majoritatea celor rămaşi erau supraponderali.
Persoanele obeze, risc crescut la forme grave de COVID-19
Potrivit studiului, făcând o comparație amănunțită, într-un grup de control de 306 pacienţi internaţi la terapie intensivă din alte motive, fără COVID-19, doar ”un sfert aveau obezitate sau obezitate severă; un alt sfert erau supraponderali, iar circa jumătate se încadrau în intervalul de greutate sănătoasă”.
”La câteva luni în cadrul pandemiei COVID-19, riscul crescut pe care îl prezintă acest virus pentru persoanele care suferă de obezitate nu ar putea fi mai clar”, a declarat Pattou.
”Datele noastre demonstrează că riscul de a se ajunge la forme mai grave de boală creşte odată cu IMC (indicele de masă corporală – n.a.), până la punctul în care aproape toţi pacienţii cu COVID-19 de la terapie intensivă vor ajunge (conectaţi) la un ventilator”, a precizat medicul.
Constatările acestui studiu vor fi prezentate în cadrul ediţiei din acest an a Congresului european şi internaţional asupra obezităţii (ECOICO 2020), desfăşurată online în contextul pandemiei, în perioada 1-4 septembrie, potrivit paginii oficiale a evenimentului.
De menționat este faptul că obezitatea i-a băgat în alertă pe medicii din toată lumea, în contextul pandemiei de COVID-19, iar un alt studiu care a fost condus de Universitatea din Carolina de Nord a relevat nişte procente catalogate drept „înfiorătoare“ de către oamenii de ştiinţă.