Tinerii cu vârsta de până la 30 de ani precum şi cei din segmentul 30-40 de ani încep să economisească mai mult, aceste segmente de clienţi reprezentând aproape 20% din totalul clienţilor persoane fizice, conform unui studiu al Băncii Comerciale Române.
De asemenea, ponderea celor care aleg să economisească prin depozite la termen este în continuă creştere, arată sursa citată.
'Această evoluţie arată că economisirea joacă un rol din ce în ce mai important în viaţa tinerilor şi reprezintă un semnal pozitiv în ceea ce priveşte creşterea bunăstării tinerelor familii. Din punct de vedere al comportamentului de economisire, în prezent clienţii tineri preferă să economisească în lei spre deosebire de sfârşitul anului 2012, când economiseau în egală măsură în euro şi lei', a declarat Anda Pastean, şeful Departamentului Dezvoltare Afaceri Clienţi Persoane Fizice, BCR.
Din punct de vedere geografic, trei din primele cinci judeţe sunt din Moldova (Suceava, Neamţ şi Bacău) la care se adaugă Bucureşti şi Prahova, însă în judeţele Argeş, Alba şi Braşov se înregistrează cele mai importante creşteri în ultimul an din punct de vedere al volumelor atrase de la clienţii cu vârsta de până la 40 de ani.
'Spre deosebire de sfârşitul anului 2012, când valoarea depozitelor deţinute de bărbaţi reprezenta 59% din valoarea totală a depozitelor deţinute de clienţii BCR cu vârste de până în 40 ani, în prezent femeile au recuperat decalajul şi au ajuns să economisească în egală măsură cu bărbaţii', precizează BCR.
În ceea ce priveşte perioada de economisire, în rândul clienţilor BCR cu vârste de până în 40 de ani, se observă o creştere a perioadei de economisire de la termen de o lună la termen de 3 luni.
Pentru a consolida această tendinţă, BCR oferă, până pe data de 30 aprilie 2014, o dobândă fixă de 3,75%/an la depozitele în lei de 3 luni, constituite din bani noi, fiind una dintre cele mai bune oferte de pe piaţă în acest moment.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. Aproximativ 46.000 de angajaţi deservesc 16,5 milioane de clienţi în cadrul a 2.900 de filiale din şapte ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La 31 decembrie 2013, Erste Group deţinea active totale în valoare de 199,9 miliarde euro, înregistrând un profit net de 61 milioane euro si un raport cost/venituri de 52,5%. AGERPRES