În această perioadă a anului, cunoscuta revistă The Times desemnează personalitatea care a marcat anul care urmează să se termine. Dacă anul trecut președintele american Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris au fost cei de pe coperta revistei, anul acesta cei de la The Times au ales o personalitate dintr-un domeniu complet diferit.
Personalitatea anului 2021. Pe cine a desemnat Revista Time? Este un vizionar
Revista The Time l-a desemnat pe Elon Musk drept ”personalitatea anului 2021”, spunând despre el că este ”vizionar, showman, rebel”.
Cu toate că Elon Musk este cel mai bogat om de pe planetă, omul de afaceri nu consideră acest lucru.
“Cred că președintele Rusiei, Vladimir Putin, este mai bogat decât mine. Eu nu pot invada alte țări”, a declarat, pentru Time, Elon Musk.
De asemenea, în contextul pandemic actual, revista The Time i-a desemnat pe dr. Karikó, dr. Weissman, dr. Corbett și pe dr. Graham drept “eroii anului 2021”, aceștia fiind cercetătorii care au dezvoltat vaccinurile anti-COVID.
Elon Musk: Mă gândesc să renunţ la slujbă
Într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, fondatorul PayPal, Tesla şi SpaceX, le-a transmis internauţilor că se gândeşte serios să renunţe la jobul său.
“Mă gândesc să renunţ la slujbă şi să devin un influencer full-time. Ce părere aveţi?”, a scris miliardarul pe contul său de socializare.
În ultima lună, Elon Musk a vândut acţiuni în valoare de aproape 12 miliarde de dolari, după ce i-a întrebat pe utilizatorii de Twitter dacă ar trebui să îşi diminueze cu 10% participaţia la constructorul american de automobile electrice Tesla, notează agenţia Reuters.
Cel mai recent, el a vândut joi, 9 decembrie, un pachet de 934.091 acţiuni Tesla cu suma de 963 milioane de dolari, potrivit documentelor publicate de Autoritatea de Supervizare a Pieţelor Bursiere din SUA.
În total, începând din data de 8 noiembrie şi până în prezent, Musk a vândut în total 11,03 milioane de acţiuni Tesla, dar, în acelaşi timp, a şi achiziţionat alte 12,87 milioane de acţiuni prin exercitarea unor opţiuni cu acţiuni.
În luna ianuarie 2021, Elon Musk spunea că se aşteaptă să fie CEO-ul Tesla “pentru mai mulţi ani”. Având în vedere participaţiile pe care le are şi la alte companii, cum ar fi Neuralink şi în special Space X, Musk este cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la circa 338 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Elon Musk cere şi o limită de vârstă pentru candidatura la funcţii politice în SUA
Recent, Elon Musk lansa un alt mesaj în spaţiul public care a generat numeroase discuţii şi analize. Miliardarul afirma că introducerea unei limite de vârstă în Statele Unite pentru politicienii care urmează să candideze la alegeri pentru un post în stat ar fi necesară.
„Să stabilim o limită de vârstă, după care va fi imposibil să candidezi la funcții politice. Poate puțin sub 70 de ani”, a scris Elon Musk în mesajul său de pe Twitter.
Dacă o astfel de restricție pentru politicieni ar intra în vigoare, actualul președinte american Joe Biden, care a împlinit deja vârsta de 79 de ani la sfârșitul lunii noiembrie, nu ar mai putea candida la următoarele alegeri prezidențiale.
De asemenea, într-o situație similară se află și fostul președinte american, Donald Trump. Acesta depășește la rândul său plafonul de vârstă pe care-l propune Elon Musk, având deja vârsta de 75 de ani.