Camera Deputaților a adoptat inițiativa legislativă, depusă de PSD, care acordă personalului medical participant la acţiuni împotriva Covid – 19, un spor salarial de 30% pe perioada stării de urgență și vreme de trei luni după încetarea acesteia.
Astfel, G4 Media informează că urmaşii personalului medical decedat în urma complicațiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul Covid-19 beneficiază de următoarele drepturi:
- dreptul la pensie de urmaş, în valoare de 75% din salariu, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fară a depăşi vârsta de 26 de ani;
- dreptul la asistenţă medicală şi medicamente gratuite în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, cu decontarea cheltuielilor de către acestea;
- scutirea de la plata impozitului pe terenul şi pe clădirea folosită ca domiciliu aflate în proprietate sau coproprietate.
- soţul supravieţuitor beneficiază de aceste drepturi dacă nu se recăsătoreşte.
- în cazul în care nu există urmaşi, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia beneficiază de un ajutor lunar în cuantum de 50% din nivelul pensiei de urmaş
- personalul medical care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit, beneficiază pe perioada stării de urgenţă, instituită astfel prin decret, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă, de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie.
”În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical”, mai prevede proiectul.
Legea a fost adoptată la începutul acestei luni de Senat, astfel că forul decizional este Camera Deputaților. Actul normativ va fi trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.