Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Rusia este împotriva înghețării conflictului din Ucraina. Acesta a spus, pe de altă parte, că este prematur să se vorbească de o soluționare pașnică a războiului, deoarece „nu există încă premise”.
Dmitri Peskov a afirmat că „Rusia este solidară” cu poziția Occidentului de a nu permite înghețarea conflictului din Ucraina.
„Rusia are în vedere doar finalizarea unei operaţiuni militare speciale: asigurarea intereselor sale, atingerea obiectivelor Rusiei fie printr-o operaţiune militară specială, fie prin alte mijloace disponibile”, a declarat acesta pentru TASS, întrebat dacă Moscova ia în considerare să înghețe conflictului.
Cancelarul German Olaf Scholz spusese anterior că organizarea de discuţii de pace nu ar trebui să aibă ca scop îngheţarea conflictului. La rândul lor, reprezentanții mai multor țări occidentale și-au exprimat o poziție similară.
Luni, 22 mai, premierul britanic Rishi Sunak a catalogat drept complet greșite toate planurile de pace care nu includ revenirea teritoriilor pierdute de Ucraina și care vor duce numai la înghețarea conflictului. Kievul a transmis, de asemenea, că inițiativele de pace nu ar trebui să presupună acest lucru.
O soluționare pașnică a conflictului nu este probabilă
Dmitri Peskov a precizat, pe de altă parte, că este prea devreme să se vorbească despre o soluționare pașnică a războiului, întrucât nu există condițiile necesare.
„Este prematur să vorbim deocamdată despre asta, atât timp cât nu există condiţiile prealabile pentru o soluţionare paşnică, evident. O operaţiune militară specială este în curs de desfăşurare”, a declarat el, întrebat care dintre planurile de pace propuse până în prezent de diferite părți este pe placul Rusiei și dacă Moscova are propriul plan de pace.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus, totodată, că negocierile cu un reprezentant al actualului guvern de la Kiev sunt puțin probabile, întrucât „orice negocieri cu Rusia sunt interzise (în Ucraina)”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis în octombrie 2022 un decret care interzice purtarea de discuţii cu liderul rus Vladimir Putin.
Cei care au atacat regiunea rusească Belgorod au fost lichidați
Vă reamintim că marți, 23 mai 2023, Ministerul Apărării din Rusia a informat că oamenii care au atacat regiunea rusească Belgorod au fost lichidați. Autorităţile din Rusia au fost nevoite să evacueze locuitorii a nouă localităţi din Belgorod. În timpul atacului, zece persoane au fost rănite, iar o femeie și-a pierdut viața în timpul evacuării, relatează agenția de presă EFE.
Vă amintim că luni noapte spre marți dimineață, o coloană de blindate de fabricație occidentală, cu însemnele armatei Ucrainei, a fost observată în apropiere de orașul rusesc Grayvoron, situat la câțiva kilometri de granița ruso-ucraineană, fiind înregistrate focuri de armă și explozii.