Guvernul nu poate ține pasul cu pesta porcină din România. În timp ce se sting zeci de focare, în anumite județe, la nivel național există deja peste 1.100 de focare. Numărul porcilor sacrificați se apropie de 400.000, însă autoritățile spun că pentru prima dată, după un an și jumătate de la apariția oficială în România, numărul focarelor scade.
Până vineri au fost despăgubiţi 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.120.910 de lei.
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 localităţi din 16 judeţe, cu un număr de 1.127 de focare, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Situanţa Alimentelor (ANSVSA). În alte trei judeţe există doar cazuri la mistreţi. În total, au fost eliminaţi peste 360.000 de porci afectaţi de boală şi există 743 de cazuri la mistreţi.
Potrivit ANSVSA, au fost stinse 20 de focare în judeţul Satu Mare, un focar în judeţul Dâmboviţa, trei focare în judeţul Buzău, trei focare în judeţul Maramureş şi 25 de focare în judeţul Brăila (dintre care unul într-o exploataţie comercială).
”Pentru prima data de la apariţia virusului PPA în România (31.07.2017) se observă o scădere a numărului de focare şi, implicit, al numărului de localităţi afectate. Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 localităţi din 16 judeţe, cu un număr de 1.127 de focare”, a transmis, vineri, ANSVSA.
Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.