Curtea de Conturi a precizat recent în raportul său de audit al performanței privind activitățile din domeniul siguranței alimentare că peste 1.300 de produse tradiționale romanești nu au fost certificate de Comisia Europeană.
Peste 1.300 de produse tradiționale romanești nu au fost certificate de Comisia Europeană. Care este motivul?
Potrivit raportului realizat de Curtea de Conturi, produsele respective nu au fost certificate de Comisia Europeană deoarece Ministerul Agriculturii nu a trimis actele necesare.
„O altă constatare a auditorilor se referă la schemele naţionale de calitate privind reţeta consacrată şi produsul tradiţional. Acestea nu au fost recunoscute la nivel european deoarece MADR nu a notificat Comisia Europeană înainte de adoptarea acestora. Astfel, din 1.374 de produse alimentare din statele membre, înregistrate în sistemele de calitate europene la data auditului, doar zece erau produse alimentare româneşti”, a scris Curtea de Conturi.
De asemenea, auditorii au realizat o constatare ce vizează și sistemul de control din domeniul fitosanitar. Potrivit acestora, ANF nu a realizat integral planul de control privind monitorizarea reziduurilor de pesticide.
Totodată, produsele Bio nu au fost verificate pentru a determina prezenţa sau absenţa reziduurilor de pesticide, chiar dacă au fost planificate acţiuni în acest sens. În acest context, echipa de audit a formulat o serie de recomandări pentru eliminarea deficienţelor şi pentru diminuarea riscurilor şi a punctelor slabe.
Prețurile alimentelor vor crește și mai mult dacă nu se vor lua măsuri urgente
În altă ordine de idei, amintim că Asociația Forța Fermierilor (AFF) a depus anterior o adresă oficială privind redeschiderea PNRR în vederea finanțării obiectivelor de interes național din sectorul agricol – sistemul național de irigații și o rețea națională de depozite regionale.
Solicitarea AFF este adresată premierului Nicolae Ciucă și președinților celor două Camere din Parlamentul României – liderului PNL Florin-Vasile Cîțu, Președintele Senatului, și liderului PSD Ion-Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților.
Membrii Asociației Forța Fermierilor consideră că România se află la o răscruce în ceea ce privește asigurarea securității alimentare a cetățenilor săi.
„Un drum duce, dacă nu se vor lua măsuri urgente, către prețuri uriașe la alimente pe termen mediu și lung, o clasă a producătorilor agroalimentari extrem de sărăcită și vulnerabilă, o dependență de produsele alimentare venite din afara țării și de prăbușire a satului românesc”, se arată în comunicatul transmis de asociație.
decizii înțelepte, conduce la asigurarea securității alimentare prin acoperirea consumului în mare majoritate din producție internă, la creșteri de prețuri suportabile pentru români, la fermieri prosperi, care să concureze pe picior de egalitate cu omologii lor din UE, la o creștere economică impresionantă pentru mulți ani de acum înainte și la un viitor bun pentru mediul rural.
Cu alte cuvinte, reprezentanții AFF consideră că România are șansa să devină o putere agroalimentară a Uniunii Europene, dacă se acționează decisiv și rapid.