Ministrul Familiei, Gabriela Firea, susține că peste 1,3 milioane de copii din România sunt afectați de sărăcie sau excluziune socială. Ministrul spune că până acum autoritățile le-au oferit acestora doar excursii și tabere, în loc să le ofere mese calde, haine și rechizite pentru școală.
Gabriela Firea, ministrul Familiei, s-a întâlnit, vineri, cu Jeroen Jutte, șeful de unitate pentru România și Bulgaria în cadrul Direcției Generale Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune a Comisiei Europene. Potrivit fostului primar al Capitalei, peste 1,3 milioane de copii din România sunt afectați de sărăcie sau excluziune socială.
În România, 1,3 milioane de copii sunt afectați de sărăcie
„Protejăm copiii aflați în situații de risc! Am discutat, astăzi, cu Jeroen Jutte, șeful de unitate pentru România și Bulgaria, în cadrul Direcției Generale Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune a Comisiei Europene, despre cei peste 1,3 milioane de copii afectați de sărăcie sau excluziune socială în România.
Garanția pentru Copii, instituită la nivel european, ne va ajuta să ajungem la acești copii, să știm de ei și de situațiile grele în care se află. Și mai important, îi vom putea ajuta! Banii vor veni țintit pentru acces la servicii medicale, sociale, educaționale și orice e nevoie pentru e preveni separarea copiilor de familie.
Am explicat că, din păcate, autoritățile s-au gândit până acum să-i ajute pe acești copii mai mult prin tabere si excursii. Sunt în total dezacord! Sunt foarte bune și aceste activități, dar ele nu țin loc de masa zilnică, sănătoasă și caldă, nu țin loc de haine sau rechizite pentru a merge la școală, și sunt un suport social sau emoțional de moment, nu pe termen lung așa cum e nevoie.
50 de milioane de euro vor fi alocați prin PNRR
Fondurile nerambursabile sunt la îndemâna noastră pentru sprijinirea copiilor care trăiesc în sărăcie. Este o prioritate pentru noi să atragem cât mai mulți bani din Fondul Social European+.
Avem 50 de milioane de euro prin Planul Național de Relansare și Reziliență pe care îi vom cheltui tot pentru a le oferi o viață mai bună acestor copii. La masă cu toți actorii din acest domeniu, punem la punct o lege prin care prevenim separarea copiilor de familia lor și înființăm 150 de centre de zi pentru copiii vulnerabili, cu ajutorul autorităților locale – primării și consilii județene.
În paralel, continuăm munca pentru a transforma toate centrele de plasament din România în case de tip familial – locuri mai prietenoase, mai sigure, mai aproape de sensul cuvântului „acasă”.
La discuțiile cu delegația Comisiei Europene au participat Elena Tudor, președintele ANPDCA, Cristina Cuculas, secretarul general al ANPDCA, alături de colegii mei din Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.