Meta nu a aderat încă la Pactul UE privind inteligența artificială
Uniunea Europeană (UE) a anunțat că peste 100 de companii, inclusiv gigantii tehnologici ca Microsoft, au semnat un nou acord despre inteligența artificială (IA). Acest document stabilește trei reguli importante pentru a promova o dezvoltare responsabilă a inteligenței artificiale și pentru a respecta viitoarea lege a blocului comunitar despre inteligența artificială din anul 2026.
Companiile care au semnat pactul respectiv s-au angajat să adopte strategii pentru a asigura că inteligența artificială este folosită în mod etic, să identifice și să monitorizeze sistemele IA cu potențial mare de risc, cum ar fi cele care afectează infrastructura critică sau forțele de ordine, dar și să educe angajații în privința IA.
Chiar dacă Meta lipsește de pe lista inițială a semnatarilor, compania americană a indicat deja că este deschisă să discute aderarea la Pactul UE privind inteligența artificială în viitor.
UE este pregătită să impună legi stricte
Pactul UE privind inteligența artificială este opțional și nu impune sancțiuni pentru nerespectarea sa, dar el pregătește terenul pentru noua lege a blocului comunitar privind IA, care va fi cea mai amplă legislație de acest tip din întreaga lume.
Din anul 2026, companiile vor trebui să respecte reguli stricte privind sistemele IA cu risc mare, cu posibile amenzi de până la 7% din cifra lor de afaceri globale pentru nerespectarea acestor reguli.
Ce presupune pactul UE privind inteligența artificială?
Pactul UE privind inteligența artificială este un regulament la nivelul blocului comunitar, care stabilește obligații în materie de gestionare a riscurilor, transparență și raportare pentru orice societate care introduce un sistem de inteligență artificială pe piața UE sau pentru societățile ale căror rezultate ale sistemului sunt utilizate în UE (indiferent de locul în care sistemele sunt dezvoltate sau implementate). Parlamentul European a aprobat legea privind inteligența artificială în primăvară. Versiunea finală a fost publicată în Jurnalul Oficial în vară. Pactul UE privind inteligența artificială a intrat în vigoare la data de 1 august 2024, marcând începutul termenelor de punere în aplicare..
Obligațiile întreprinderilor vor depinde de nivelul de risc pe care un sistem IA îl prezintă pentru siguranța, securitatea sau drepturile fundamentale ale persoanelor de-a lungul lanțului valoric al IA.
Cele mai importante cerințe în materie de transparență și raportare vor fi pentru sistemele de inteligență artificială clasificate drept „cu risc ridicat”, precum și pentru furnizorii de sisteme de inteligență artificială de uz general considerați ca având un impact ridicat sau prezentând „riscuri sistemice”.