Peste 100 litri de alcool nemarcat fiscal cu timbru de acciză au fost confiscaţi de la o societate comercială din Brăila, potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Poliţia de Frontieră.
Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, împreună cu lucrători ai Biroului C.M.I.I.T. din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, în cooperare cu lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Galaţi au procedat la efectuarea unui control inopinat la punctul de lucru al unei societăţi comerciale situate în municipiul Brăila, despre care aveau date că administratorul societăţii, cetăţean român, în vârstă de 54 de ani, are preocupări în sfera contrabandei cu alcool.
În urma controlului efectuat în incinta spaţiului comercial a fost descoperită cantitatea de 107 litri de alcool nemarcat fiscal cu timbru de acciză.
'Întrebat de provenienţa alcoolului, administratorul a declarat că îi aparţine şi că l-a cumpărat de la diverşi agenţi economici de pe raza judeţelor Brăila şi Vrancea, punându-l în vânzare în vederea obţinerii de venituri suplimentare', se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.
Întreaga cantitate de alcool, în valoare de aproximativ 650 lei, a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor. Pe numele administratorului societăţii comerciale poliţiştii de frontieră brăileni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile şi deţinerea, în afara antrepozitului fiscal, sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false. Agerpres