''Sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R, poliţiştii de la Rutieră, sprijiniţi de colegii de la Ordine publică, au acţionat zilnic pentru depistarea şi sancţionarea promptă a conducătorilor auto şi a pasagerilor din vehicule, care nu poartă centura de siguranţă sau sistemele de retenţie omologate. Astfel, poliţiştii au aplicat 1.201 de sancţiuni contravenţionale pentru neutilizarea acestor sisteme, 1.185 fiind aplicate şoferilor'', se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.
Activităţile desfăşurate de poliţiştii dâmboviţeni s-au înscris în calendarul unei campaniei preventive, desfăşurate pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene).
Poliţia reaminteşte că, potrivit normelor legale în vigoare, conducătorul autovehiculului este sancţionat cu 4 – 5 puncte amendă şi 3 puncte de penalizare în cazul nerespectării obligaţiei de a se asigura că minorii poartă centuri de siguranţă sau sunt transportaţi în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament şi a nerespectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă. AGERPRES