Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a precizat joi că, în urma controalelor din ultimele două săptămâni realizate de Poliţia Română, au fost indisponibilizaţi 12.489 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de peste 3,4 milioane lei.
"S-au efectuat 22.300 de controale, doar la nivelul Poliţiei Române. Au fost verificate 44.000 de mijloace de transport, peste 1.300 de transporturi feroviare şi 32 de ambarcaţiuni navale. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 12,9 milioane de lei, fiind constatate 377 de infracţiuni prevăzute de Codul silvic. Au fost indisponibilizaţi 12.489 de metri cubi de material lemnos şi, valoric, produse de peste 3,4 milioane lei", a afirmat Tudorache, într-o conferinţă de presă.
Ministrul a anunţat că, la sfârşitul lunii, în funcţie de rezultatele finale ale acţiunilor de control, se va lua o decizie privind paşii următori. "Vom trage în acel moment, împreună cu colegii de la Ministerul Mediului, de la Garda de Mediu, un prim set de concluzii cu privire la gradul de acoperire a acestei acţiuni pe judeţele care sunt cele mai susceptibile de a avea astfel de infracţionalitate. Apoi, în funcţie de aceste rezultate, vom hotărî cum să derulăm în continuare sau cum să dezvoltăm mai departe acest tip de acţiune", a explicat el.
Dragoş Tudorache anunţa, pe 7 septembrie, că una dintre priorităţile sale va fi combaterea infracţiunilor din domeniul silvic, subliniind că va manifesta toleranţă zero în situaţiile în care se dovedeşte că oameni dintre cadrele MAI sunt implicaţi în astfel de reţele de infracţionalitate.
SURSA: Agerpres