Peste 1.300 de dosare penale, 48.500 de sancţiuni contravenţionale, activitate suspendată sau oprită la 51 de unităţi de morărit şi panificaţie şi bunuri indisponibilizate sau confiscate în valoare de 7.300.000 de lei este rezultatul acţiunii naţionale de verificare a operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie realizată de Poliţia Română în primele şapte luni de la declanşarea acţiunilor desfăşurate la nivel naţional.
Potrivit unui comunicat IGPR, în luna august poliţiştii au efectuat 19.627 de controale, dintre care 182 la depozite cerealiere, 106 la unităţi de morărit, 287 la unităţi de panificaţie, 196 la unităţi de patiserie, 442 la distribuitori, 1.936 la comercianţi , 14 la importatori, 1.599 la persoane fizice, fiind verificate şi 14.865 mijloace de transport.
În urma controalelor, din cauza neregulilor constatate au fost înregistrate 183 de dosare penale, dintre care 123 au ca obiect infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, 6 vizează infracţiuni la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi 54 privesc infracţiuni prevăzute în alte acte normative.
'Conform datelor oferite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, eforturile tuturor autorităţilor implicate au condus la diminuarea cu 20% a evaziunii fiscale după scăderea TVA-lui la pâine. De asemenea, s-au stopat insolvenţele şi s-a constatat o concurenţă loială pe piaţă, care a condus la îmbunătăţirea mediului de afaceri', se arată în comunicatul citat. AGERPRES