Infuziile de capital din străinătate în băncile care activează în România au depăşit 140,4 milioane euro în primul trimestru.
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, infuzia de capital a fost în creştere cu 7% faţă de acelaşi interval din 2009, când depăşea 130,9 milioane euro.
În primul trimestru al acestui an, cea mai mare infuzie de capital a primit Alpha Bank România, controlată de grupul elen Alpha Bank, cu un aport de capital de 71,75 milioane euro, fiind urmată de Millennium Bank România cu 23,85 milioane euro, ambele majorări fiind înregistrate în februarie.
MKB Romexterra Bank a fost capitalizată cu 18,8 milioane euro, în timp ce Emporiki Bank a primit 18,86 milioane euro la capitalul social, în martie. OTP Bank România şi-a majorat în ianuarie capitalul social cu 7,18 milioane euro.
În primul trimestru al anului, infuziile de capital străin în piaţa financiară din România au fost de 240 milioane euro, în scădere cu 16% faţă de acelaşi interval al anului trecut. Băncile au atras în primul trimestru 58,5% din suma totală adusă de străini în piaţa financiară din România.
În 2009, companiile care activează pe piaţa financiară românească au primit de la acţionarii străini injecţii de capital de 814 milioane euro, în creştere cu 46% faţă de 2008, când însumau 558 milioane euro, potrivit datelor ONRC.