Peste 20% dintre microîntreprinderi, respectiv circa 100.000, îşi vor schimba regimul juridic, devenind persoane fizice autorizate, pentru a nu fi obligate să plătească impozitul minim, a declarat, miercuri, Luminiţa Ristea, managing partner al firmei de consultanţă Nexia International. "Persoanele fizice autorizate vor fi impozitate cu 16% din profit, dar vor avea dreptul la deducerea unor cheltuieli", a spus Ristea, într-o conferinţă de presă, informează Mediafax. Potrivit date
Peste 20% dintre microîntreprinderi, respectiv circa 100.000, îşi vor schimba regimul juridic, devenind persoane fizice autorizate, pentru a nu fi obligate să plătească impozitul minim, a declarat, miercuri, Luminiţa Ristea, managing partner al firmei de consultanţă Nexia International.
„Persoanele fizice autorizate vor fi impozitate cu 16% din profit, dar vor avea dreptul la deducerea unor cheltuieli”, a spus Ristea, într-o conferinţă de presă, informează Mediafax.
Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, în 2007 existau în România 478.173 de microîntreprinderi.
Ristea a arătat că introducerea impozitului minim ar putea determina experţii contabili, auditorii, consultanţii fiscali, lichidatorii, avocaţii sau arhitecţii să îşi închidă firmele şi să devină persoane fizice autorizate.
Ea a precizat că, dintre noile măsuri fiscale, persoanele fizice autorizate vor fi afectate doar de costurile cu autoturismele.
„Deducerea cu cheltuielile de reparaţii şi combustibil nu se poate face”, a spus Ristea.
Sursa: Mediafax