Peste 200 de sancţiuni, aplicate de poliţiştii de la transporturi

În urma unei acțiuni de 24 de ore desfășurată la nivel național în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători, au fost aplicate peste 200 de sancțiuni de către polițiștii de la transporturi, potrivit Agerpres.

Potrivit IGPR, în cele 24 de ore, peste 560 de poliţişti din cadrul secţiilor regionale de poliţie transporturi au verificat 354 de staţii feroviare şi 479 de trenuri de călători.

În cursul acţiunii, care a avut loc în intervalul 6 – 7 septembrie, au fost efectuate 13 controale în incinta caselor de bagaje din staţiile de cale ferată şi 253 de bagaje au fost inspectate vizual. Patru echipe canine i-au sprijinit pe poliţişti în acţiunile lor.

IGPR precizează că 10 persoane s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt de la călători, furt de la infrastructura căii ferate, contrabandă cu produse din tutun, deţinere de substanţe interzise şi evaziune fiscală.

De asemenea, au fost aplicate 213 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.360 de lei.

Acţiunea, care a avut ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul transporturilor feroviare, s-a desfăşurat concomitent şi în Belgia, Franţa, Cehia, Ungaria, Italia, Letonia, Olanda, Slovacia, Elveţia, Spania, Portugalia şi Germania.

Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliată, în anul 2007, la organizaţia profesională RAILPOL. (reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările UE).