Numărul de posturi la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) se va mări, din această lună, de la 2.142, la 2.175, pentru a respecta noile prevederi legislative, dar şi pentru a acoperi atribuţiile deţinute de ANOFM, în calitate de Birou naţional de coordonare a reţelei EURES, reiese dintr-un proiect de hotărâre publicat vineri pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
'Proiectul prevede suplimentarea numărului de posturi prevăzut în Statutul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1610/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aparatul central (de la 134 la 150 posturi) precum şi pentru agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti (de la 1.913 la 1.930 posturi), cu consecinţa majorării în mod corespunzător a numărului total de posturi aprobat pentru Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă (de la 2.142 la 2.175 posturi)', se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de hotărâre.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul reglementează, totodată, noua structură organizatorică a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, elaborată în vederea asigurării funcţionării optime a instituţiei.
'Prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2014, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost desemnată ca Birou naţional de coordonare a reţelei europene de servicii de ocupare a forţei de muncă (EURES), asigurându-se astfel premisele necesare pentru ducerea la îndeplinire a Deciziei Comisiei 2012/733/UE din 26 noiembrie 2012, de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la compensarea ofertelor şi a cererilor de locuri de muncă şi reinstituirea EURES', se mai spune în documentul citat.
Proiectul de act normativ se va afla în dezbatere publică până pe 7 februarie 2015.AGERPRES