Astfel, conform raportului Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în primele opt luni din 2013 au intrat în circulație nu mai puțin de 146.530 de astfel de autoturisme, cu 37,24% mai multe decât în perioada similară din anul precedent. Deloc surprinzător pentru cei care au analizat formulele de calcul ale acestui bir încă din momentul anunțului făcut de Guvern; românii înmatriculează zilnic zeci de mașini, majoritatea cu vechimi mari și norme de poluare Euro II, Euro I sau chiar non-Euro. Din nefericire, ambiția autorităților române de a impune un timbru de mediu care avantajează mașinile vechi din cauza constrângerilor reglementărilor europene are exact efect invers față de cel așteptat. Astfel, în loc ca românii să înmatriculeze mașini noi sau second-hand cu vechimi de doi-trei ani, asistăm la o creștere galopantă a achizițiilor de vehicule foarte vechi și, prin urmare, ieftine.
Până la finalul anului este de așteptat ca înmatriculările de mașini să ajungă la circa 220.000 de unități, nivel asemănător cu cel din 2010. În parcul auto național, la categoria autoturisme, se poate observa clar că majoritatea vehiculelor deținute de români au vechimi cuprinse fie între 6 și 10 ani (1.398.441), fie între 11 și 15 ani (975.075). Asta în timp ce întregul parc include 4.485.148 de autoturisme și doar 149.327 dintre acestea au o vechime de maximum doi ani.
Românii preferă Volkswagen
Statisticile DRPCIV arată că în perioada ianuarie – august 2013 au fost înmatriculate în România 183.112 autoturisme, nu mai puțin de 146.530 dintre acestea fiind de ocazie. Cea mai căutată marcă este, așa cum era de așteptat, Volkswagen. În primele opt luni au fost înmatriculate 36.644 de autoturisme de ocazie aparținând acestei mărci. Pe locul doi, cu 25.432 de unități, se află Opel, în timp ce a treia marcă în topul preferințelor este Ford (17.451 unități).
Articol publicat în Suplimentul Auto Capital care a apărut împreună cu revista Capital și cu Evenimentul Zilei pe 30 septembrie 2013.
Peste 200.000 de mașini de ocazie intră anul acesta în parcul auto
10 octombrie 2013, 16:07
Ultima modificare în 10 octombrie 2013, 19:07
Atât de mult discutatul și disputatul timbru de mediu nu are deloc efectul pe care autoritățile române îl clamau la începutul anului. În loc ca numărul de mașini uzate să se reducă drastic, acesta crește accelerat.
Etichete: audi,
bmw,
ford,
mercedes,
opel,
peugeot,
renault,
skoda,
volkswagen
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook