"După 2009 au dispărut din piaţă cei care aveau un buget foarte mic pentru o vacanţă în străinătate. Nu mai merg deloc. Au dispărut din piaţă peste 200.000 de astfel de turişti care dădeau până la 300 de euro pe o vacanţă în străinătate", a declarat Sorin Văduvoiu, directorul Perfect Tour, agenţia de turism cu cea mai mare cifră de afaceri din România.
Turiştii cu venituri reduse plecau în concedii cu autocarul, în special în Grecia, şi Bulgaria, la hoteluri de două stele sau studiouri.
"Acum nu mai merg nicăieri, nu mai pleacă în vacanţe, iar în concediu se duc la rude la ţară sau rămân acasa. Cel mult merg un weekend la o pensiune la munte. Aceste vacanţe nu au dispărut, însă, iar acum sunt achiziţionate de turişti care înainte alocau pentru o vacanţă 5-600 de euro", a explicat Văduvoiu.
În ultimii ani, cei care plăteau înainte de 2009 sub 1.000 de euro pe o vacanţă au scăzut din pretenţii şi au cumpărat servicii mai ieftine.
Bugetele au rămas însă neschimbate, în ciuda crizei, pentru aceia care plăteau câteva mii de euro pe vacanţe, potrivit reprezentantului agenţiei.
"Când dai câteva mii de euro pe vacanţe, ai mult mai mulţi bani. Segmentul super premium s-a menţinut, a rămas cu aceleaşi cheltuieli, pentru că partea de turism reprezintă, procentual, puţin din venitul lor", a adăugat el.
Pentru cei care cheltuiesc foarte mult, Perfect Tour are un departament VIP, cu patru angajaţi, care se duc la birourile clienţilor de lux.
"Unii rezervau prin asistente şi se făcea telefonul fără fir. Sunt câteva sute de oameni foarte ocupaţi, la care se duc agenţii noştri, şi care cumpără vacanţe de peste 5.000 de euro. Aceşti turişti merg şi în Turcia, dar şi în vacanţe scumpe prin Europa – Provence, Coasta de Azur, sau în vacanţe exotice – Bali, Sri Lanka, Mauritius. Sunt oameni de afaceri, acţionari sau top manageri", a completat directorul Perfect Tour.
El a arătat că există şi persoane care dau mii de euro pe o vacanţă, dar merg an de an în aceeaşi destinaţie şi acelaşi hotel. Cei mai mulţi astfel de clienţi sunt din Republica Moldova.
Perfect Tour a lansat recent Travel Boutique, un concept destinat turiştilor de lux, situat pe Calea Victoriei din Bucureşti. Spaţiul are o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi patru zone tematice – Disney, Croaziere, Circuite Explore şi Exotice, iar amenajarea lui a costat peste 200.000 de euro, incluzând, printre altele, vitrine interactive, tavane în stil vitraliu şi mobilier făcut pe comandă,
Fondată în anul 2004, agenţia Perfect Tour este cea mai mare din România după cifra de afaceri, fiind urmată de Christian Tour şi Happy Tour.
SURSA: Mediafax