Peste 230 de proiecte de investiții finanțate din POR au fost finalizate

Răzvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a declarat că până la 1 aprilie au fost încheiate 1.231 contracte în valoare totală de aproximativ 3,36 miliarde de euro prin Programul Operațional Regional. Plăţile efectuate către beneficiari (prefinanţări şi rambursări) însumează 704,54 milioane de euro.

Totodată, au fost finalizate 237 proiecte de investiţii finanţate din POR. “În ceea ce priveşte viitoarea perioadă de programare, susţinem o politică de coeziune puternică, cu un buget corespunzător şi cu o arhitectură similară celei actuale. Considerăm că ţările şi regiunile cel mai puţin dezvoltate trebuie să fie principalele beneficiare ale acestei politici”, a afirmat Răzvan Murgeanu.
Murgeanu a declarat la o prezentare în fața Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European privind implementarea politicii de coeziune în România că încă din anul 2010 a fost suspendată depunerea cererilor de finanţare pentru majoritatea domeniilor de intervenţie, în diferite regiuni de dezvoltare, ca urmare a atingerii pragului de 150% din suma alocată acelui domeniu pentru regiunea respectivă.